Eugen Neagoe a transmis un mesaj tranșant referitor la planurile pe care Neil Lennon a expus că le are la Rapid București.
Tehnicianul nord-irlandez este primul antrenor britanic din fotbalul românesc și are cel mai mare salariu din Superliga, încasând în jur de 875 de mii de euro pe an.
Eugen Neagoe consideră că planul lui Neil Lennon de a schimba mentalitatea și atitudinea fotbaliștilor din Giulești este una dificilă, întrucât este un proces ce necesită timp pentru a fi realizat. Astfel, nord-irlandezul va pierde situația de sub control, căci fanii „alb-vișiniilor” nu îi vor acorda creditul și răbdarea necesară pentru a-și duce planul până la capăt.
Fostul antrenor al celor de la Universitatea Craiova a menționat că, de-a lungul timpului, mai mulți tehnicieni cu greutate din fotbal aun avut începuturi dificile la cluburi, însă creditul oferit i-a ajutat să își etaleze adevărata valoare. Lipsa răbdării referitor la performanțele antrenorilor este o problemă a fotbalului românesc.
„Va avea timp limitat (n.r. – Neil Lennon) . Din ce știm, și cunoașteam foarte bine clubul, Rapid este un club cu pretenții foarte mari. Și mă gândesc la dorința lor de a câștiga campionatul. Iar dacă nu se va întâmpla, timpul va fi foarte, foarte scurt. E ușor de spus că vrei să schimbi mentalitatea, să schimbi aititudinea jucătorilor, să schimbăm foarte multe, dar trebuie să ai susținere foarte mare, trebuie să ai îngăduință din partea tuturor, inclusiv a suporterilor.
Noi știm că în România, echipele de tradiție, cu suporteri foarte mulți, au această presiune din partea fanilor. Plus că trebuie să ai susținere din partea patronului, pentru că nimeni nu va avea răbdare, dacă nu ai rezultate. Nici cu el, nici cu alt antrenor, chiar dacă are o carte de vizita impresionantă.
Au fost antrenori imenși, gen Ferguson, care au avut rezultate foarte proaste, catastrofale la inceput. El a obținut primele performanțe abia după 4 ani. La noi, nu se va întâmpla niciodată așa ceva. Așa că, dacă el crede că va avea cineva răbdare vreo trei ani ca să schimbe mentalitatea… Nu că e greu, e imposibil!”, a spus Eugen Neagoe, potrivit Digi Sport.
Oficialii clubului Rapid București sunt deciși să aducă primul titlu din istoria clubului, după o pauză de mai bine de două decenii, iar aceștia au început să facă mișcări de trupe în Giulești.
După sosirea lui Neil Lennon pe banca tehnică a echipei, echipa de lângă Podul Grant a realizat primul transfer al verii. Mai exact, mijlocașul sârb Luka Gojkovic a semnat cu Rapid București. Jucătorul a semnat un contract valabil pentru două sezoane, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon, cu gruparea din Giulești.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER