Un club de tradiție din Superliga e la un pas să se destrame! Acționarii străini care au promis investiții masive au dat „țeapă” și au fugit: „Au zis că bagă 3.300.000 de de euro, dar au adus doar 270.000, bani cesionați din drepturile TV”
Petrolul Ploiești, formația care se află pe locul 4 în clasamentul din Superliga, trece printr-o ușoară criză din punct de vedere financiar, deoarece investitorii turci care promiteau să bage milioane de euro se gândesc să se retragă din proiect.
Informația a fost dezvăluită de președintele executiv al clubului, Claudiu Tudor, care nu s-a sfiit să spună lucrurilor pe nume.
Cazul investitorilor turci de la Petrolul Ploiești „este 99% închis”, spune Claudiu Tudor. Vești triste venite de la ocupanta locului 4 din Superliga
Petrolul Ploiești are parte de un start de sezon 2024 – 2025 foarte bun, iar după 11 etape înregistrate în Superliga se află pe locul 4 în clasament, cu un total de 18 puncte. „Lupii galbeni” sunt la doar 4 puncte în spatele liderului U Cluj și la egalitate cu ocupanta locului 3, Oțelul Galați.
Deși play-off-ul pare un obiectiv foarte realizabil în acest moment, situația financiară din cadrul clubului ar putea avea un impact negativ și asupra performanțelor sportive. Investitorii turci care aparent au preluat-o pe Petrolul Ploiești promiteau să bage milioane de euro la nivelul echipei, însă Claudiu Tudor susține că situația stă altfel în realitate.
Președintele executiv al Petrolului a vorbit cât se poate de sincer despre situația reală de pe arena „Ilie Oană” și a spus care a fost, de fapt, sprijinul financiar acordat de turci.
Este o clasare surprinzătoare la problemele pe care le avem. Din punctul meu de vedere, cam 99% este închis cu turcii. Promisiuni multe din partea lor. Ei se așteptau ca echipa să fie susținută mai mult de autorități, de firme. Nu înțeleg ceea ce se întâmplă în Ploiești. Nu înțeleg de ce echipa nu este susținută, de ce nu are o bază de antrenament. Au avut întâlniri cu autoritățile, dar nemulțumirea lor este că nu au și altă susținere. Spuneau că la Beşiktaş sau la alte echipe din Turcia, toată comunitatea contribuie la susținerea echipei. Aici nu înțeleg cum de nu se implică nimeni, deși sunt multe multinaționale. Nu se așteptau la acest lucru. Încercăm să găsim soluții și am apelat la autorități. Sperăm ca cei de la Consiliul Județean să vină lângă noi, să ne ajute. La fel și primăria, pentru că s-a schimbat primarul. E cel mai important punct din județul Prahova. Au părut serioși la început, pe urmă nu s-a mai întâmplat ce am discutat”, a declarat Claudiu Tudor, citat de Fanatik.
Au investit doar 270.000 de euro, sub forma unui împrumut. Banii vor fi recuperați din drepturile TV
Practic, din propriul lor buzunar, turcii nu au ajutat Petrolul Ploiești cu niciun leu până în acest moment, lasă de înțeles președintele executiv al clubului. Singurul gest pe care l-au făcut pentru a ajuta echipa a fost să o împrumute cu 270.000 de euro, însă banii aceștia vor fi recuperați din drepturile TV, atunci când va fi făcută plata:
Au băgat 270.000 de euro pe care i-au băgat împrumut. Banii i-am cesionat prin drepturi, deoarece vor să îi recupereze. Inițial, la discuții, au zis că bagă 3.3 milioane de euro. În anii trecuți au fost niște probleme în oraș la nivel de conducere, un război politic. Sperăm să vină cineva lângă noi și să ne ajute, o multinațională, pentru că sunt destul de multe. La ce se întâmplă acum la Petrolul, dacă am avea și stabilitate, cu siguranță ne-am bate la play-off. La noi, până acum, nu s-a vrut. Sperăm ca de la noul primar și de la noul președinte al Consiliului Județean să se întâmple ceva, să fie sprijin”, a încheiat Claudiu Tudor, conform sursei citate.