Un club din Superliga a dat lovitura și a luat un jucător de la FCSB: „L-am dorit în mod special!”
Andrei Dumiter va juca din această iarnă la FC Voluntari, acolo unde fotbalistul care n-a mai intrat în calcule la FCSB a fost dorit în mod special de Liviu Ciobotariu.
Tehnicianul nu exclude chiar un transfer definitiv al lui Dumiter și a subliniat că are „mare încredere” în vârful luat de FCSB de la Sepsi.
Andrei Dumiter (23 de ani) a ajuns la FCSB pe 24 iulie 2021 și mai are contract cu formația roș-albastră până în iunie 2023.
Andrei Dumiter va juca la FC Voluntari! Liviu Ciobotariu: „Este adevărat!”
Liviu Ciobotariu a subliniat că Andrei Dumiter va pleca cu FC Voluntari în cantonament din Turcia și a mărturisit că fotbalistul „se pliază” pe stilul de joc al ilfovenilor.
„Este adevărat. Dar nu știu exact condițiile, dacă împrumut sau definitiv. Este posibil să devină jucătorul nostru. Se va finaliza mutarea în seara asta. Cert este că Andrei Dumiter va juca din această iarnă la FC Voluntari. Nu a venit propunerea din partea FCSB, ci eu mi l-am dorit în mod special”, a spus Liviu Ciobotariu, conform fanatik.ro.
„Eu am mare încredere în el, de asta am și insistat. Depinde numai de el, de cum se va antrena, să demonstreze că este un atacant de valoare. Va merge cu noi în Antalya și depinde cum va evolua în meciurile amicale și la primele partide oficiale. FCSB eu nu cred că l-a transferat degeaba. Are calități și cred că în potențialul lui. Cheia este la el. Andrei se pliază pe stilul meu de joc și asta va conta mult, pentru că va fi pus în valoare”, a completat fostul internațional român.