Un club din Superliga e gata să aducă un antrenor care a fost în Ligue 1!
25 de schimbări de antrenori au avut loc în acest sezon al Superligii, dar numărul va crește, pentru că o echipă din prima divizie vrea să aducă un tehnician trecut prin Ligue 1.
FC U Craiova este echipa pe a cărei bancă tehnică s-au perindat cei mai mulți tehnicieni, șase, dar Petrolul „ține aproape”, cu doi antrenori schimbați.
Un antrenor român care a fost în Ligue 1 este foarte aproape să preia un club de tradiție din Superliga
Echipa din Ploiești a început sezonul cu Florin Pîrvu pe post de antrenor principal, înlocuit la finalul sezonului regulat cu intermarul Florin Stîngă. Din etapa a 4-a, de echipă s-a ocupat Laszlo Balint, dar rezultatele nu sunt cele așteptate.
Din acest motiv, Marian Copilu, președintele clubului și persoana cu ultima decizie la Petrolul, vrea să-l aducă pe banca tehnică pe Adrian Ursea, potrivit Fanatik. Acesta a pregătit, de-a lungul timpului, ca director tehnic sau antrenor principal, echipa elvețiană Neuchatel Xamax și cea franceză Nice.
Dar asta nu este tot. A fost timp de doi ani secundul celebrului antrenor elvețian Lucien Favre la Nice, dar și al lui Patrick Vieira, tot la gruparea franceză, între noiembrioe 2019 și decembrie 2020.
Adrian Ursea este foarte aproape să promoveze Etoile Carouge în liga a doua elvețiană
În prezent, Ursea pregătește Etoile Carouge. A preluat echipa elvețiană în iulie 2017, iar formația este lider în liga a treia, cu 67 de puncte după 30 de etape și este aproape promovată, având un avans de șase puncte față de Rapperswill-Jona.
Etoile Carouge a urcat pe primul loc al clasamentului în etapa a cincea și, cu două excepții, după rundele cu numărul 6 și 8, nu a mai coborât de pe prima poziție.
În următoarea etapă de campionat, formația antrenată de Adrian Ursea va juca în deplasare cu FC Zurich 21, care se află exact la jumătatea clasamentului. Ulterior, Etoile Carouge va primi replica celor de la Young Boys Berna U21 (locul 13). Cu victorii în aceste confruntări, Etoile Carouge va obține promovarea, deoarece are avantajul rezultatelor directe cu a doua clasată.
Adrian Ursea a jucat la trei echipe din România: Petrolul, Rapid și defuncta Victoria București
Născut la Slobozia, pe 14 septembrie 1967, Adrian Ursea a început fotbalul la Petrolul în 1986 și a jucat 102 meciuri în cinci sezoane, marcând 15 goluri. În sezonul 1988/1989 a fost împrumutat la Victoria București, echipă desființată după Decembrie 1989.
În țară a mai jucat la Rapid, patru meciuri în 1994. În 1991 a ajuns la Locarno, din Elveția, după care a mai evoluat la Chenois, Etoile Carouge, Bulle, Vevey (de două ori) și Fribourg, toate din Elveția, plus Nyon, din Franța, între 1997 și 1999.
Singurele echipe pe care le-a pregătit ca principal au fost Meyrin, Servette U21 și, în prezent, Etoile Carouge, toate din Elveția.