Fostul tehnician al Universității Craiova a dezvăluit cum a fost îndepărtat de la echipă de Mihai Rotaru.
Laszlo Balint a antrenat-o pe Universitatea Craiova pentru doar două luni, perioadă în care a stat pe banca echipei patronate de Mihai Rotaru pentru doar 7 meciuri oficiale. Fostul antrenor de la echipe precum UTA Arad și Petrolul Ploiești a povestit cum a fost dat afară de la echipa din Bănie de către Mihai Rotaru.
Balint a spus că nu a avut prea mult timp să se acomodeze cu noua echipă, la care venea după o perioadă profilifică petrecută la UTA Arad. Antrenorul din Brașov a dezvăluit că Marian Copilu, directorul sportiv al alb-albaștrilor din acea perioadă, i-a comunicat că este dat afară, iar decizia a fost exclusiv a lui Mihai Rotaru. Laszlo Balint a dat vina pe relația precară pe care o avea cu conducerea oltenilor.
„În mod direct, nu mi s-a reproșat nimic. Am fost înștiințat de [demitere] de către Marian Copilu, care era director sportiv atunci la Craiova. Nu este cazul să mă ascund, am avut o relație foarte bună cu el, inclusiv la Petrolul. Am încercat să iau toate aspectele pozitive posibile din asemenea experiențe. Universitatea Craiova și Petrolul sunt două echipe importante în fotbalul românesc, cu tradiție, istorie, mase importante de suporteri.
Revenind… concret, nu mi-au reproșat absolut nimic. După acea victorie cu rivalii din oraș, a doua zi mi s-a adus la cunoștință că patronul vrea să întrerupem relațiile contractuale. Bineînțeles, a urmat o negociere.
Dragoste cu sila nu se poate. În momentul în care intervine o asemenea ruptură între conducere și staff, sau antrenorul principal, este clar că lucrurile nu sunt deloc într-o zonă bună în ceea ce privește dezvoltarea sportivă a clubului”, a povestit Laszlo Balint, la DigiSport.
Formația din Bănie a câștigat ultimul meci oficial acum o lună, în fața Unirii Slobozia, scor 3-0, iar în perioada imediat următoare rezultatele obținute au fost extrem de slabe.
Gruparea pregătită de Costel Gâlcă a remizat de două ori în Superliga, cu Oțelul Galați (1-1) și FC Botoșani (0-0), și a pierdut cu Farul Constanța (3-2), respectiv în prima etapă din grupele Cupei României, cu Metalul Buzău, scor 1-0.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER