Un fost campion cu FCSB recunoaște că Gigi Becali se implică în formarea echipei: „Sunt puține meciuri în care nu se bagă”

FCSB a pierdut prima manșă a play-off-ului Conference League disputată pe Arena Națională, scor 1-2, contra celor de la Viking.

Echipa roș-albastră a surprins pe toată lumea când în primul 11 a apărut Alexandru Pantea, tânărul fundaș dreapta de doar 18 ani.

Chiar dacă la instalarea lui Nicolae Dică în funcția de antrenor, Gigi Becali a anunțat că îi va da mână liberă acestuia cel puțin 15 meciuri, mai multă lume este convinsă că patronul continuă să se implice la echipă, printre aceștia numărându-se și Florin Gardoș.

Un fost campion cu FCSB recunoaște că Gigi Becali se implică în formarea echipei: „Sunt puține meciuri în care nu se bagă”

Dublu campion cu FCSB, fostul fundaș central s-a declarat surprins de alegerea celor de la FCSB de a îl introduce titular pe Alexandru Pantea într-un meci cu o miză atât de mare.

Totuși, Florin Gardoș nu consideră o surpriză acest lucru, dezvăluind că sunt foarte puține momente în care patronul echipei nu se implică în formarea primului 11.

„Oarecum surprinzător, chiar vorbeam cât de mulți jucători există pe acea poziție de fundaș dreapta și, cu toate astea, a apărut titular (n.r – Alexandru Pantea). A dat acea centrare la primul gol.

Oricum, sincer vorbind, sunt puține meciuri în care nu se implică Gigi Becali în primul 11, nu cred că ar fi neapărat o surpriză”, a spus Florin Gardoș, la ProArena.

Bucurie a fotbalistilor stelisti dupa un gol marcat cu Alexandru Pantea si Florinel Teodor Coman in meciul amical de fotbal dintre Otelul Galati si FCSB, desfasurat pe Stadionul Otelul din Galati, sambata 9 iulie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Gabi Balint: „Și eu cred că Pantea a fost impus în primul 11!”

Și Gabi Balint consideră că Gigi Becali se implică la FCSB, chiar dacă Nicolae Dică a anunțat public că ia toate deciziile.

„Și eu cred că Pantea a fost impus în primul 11. Da, din centrarea lui a venit golul. E un tânăr cu calități, dar totuși. Nu știu dacă se mai implică patronul la schimbări, doar Dică știe. Mai puțin contează asta, contează să întoarcă rezultatul (n.r – cu Viking) pentru că pleacă cu șanse mici acolo”, a spus Gabi Balint, la Digisport.

Publicat: 21 08. 2022, 12:18