Deian Sorescu a semnat cu FCSB, iar un fost coechipier de la Dinamo susține că și el ar fi făcut aceeași alegere.
Deian Sorescu, fost fotbalist la Dinamo, a semnat cu FCSB până în vară, când Gigi Becali va putea activa clauza de cumpărare în valoare de un milion de euro. Suporterii „câinilor” s-au grăbit să îl acuze că a ajuns în curtea vicecampioanei, dar însuși antrenorul formației din Șos. Ștefan cel Mare, Ovidiu Burcă, i-a luat apărarea.
Fost coechipier cu Deian Sorescu în „Groapă”, Vali Lazăr a comentat mutarea iernii în Superliga. Fotbalistul ajuns în Liga 3, la prahovenii de la CS Păulești, recunoaște că și-ar fi dorit ca discuțiile pe care le-a avut în trecut cu FCSB să se fi concretizat cu o ofertă – pe care ar fi acceptat-o fără să clipească.
„Vorbim de trădări? E al nu ştiu câtelea jucător care se duce. Dacă el nu avea un mediu bun la Rakow şi a decis să vină aici, atunci a luat cea mai bună decizie pentru el. Este un jucător care la Dinamo, în viitorul apropiat, nu se putea întoarce pentru că nivelul şi bugetul salarial nu îi permit asta.
Sper să facă faţă, pentru că e prietenul meu şi mă bucur pentru el. Iar de la FCSB are o rampă de lansare mai bună decât avea la Rakow.
Am avut în perioada de la Dinamo ofertă de la FCSB şi nu au fost decât nişte tatonări. Mă duceam şi eu atunci”, a spus Vali Lazăr, pentru AS.
Cosmin Moți, fost jucător la Dinamo, i-a luat și el partea lui Deian Sorescu după ce acesta a semnat cu FCSB.
„Pentru Deian e un pas în faţă. Dacă nu mai juca acolo, e important să meargă la o echipă unde să joace, care-l doreşte şi să rămână în vederile echipei naţionale.
E greu (n.r. pentru dinamoviști), trebuie să înţelegem, sunt jucători profesionişti, se duc unde au posibilitatea de a creşte şi de a avea rezultate. E greu pentru suporteri, pentru oamenii care iubesc Dinamo, nu trebuie să-l acuzăm, să-i sărim în cap, el trebuie să se gândească în primul rând la familia lui”, a declarat Cosmin Moţi, oficialul formației Ludogoreț Razgrad.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER