Un fost fotbalist emblematic al celor de la CFR Cluj, membru al formației care câștiga primul campionat din istoria clubului, propune o schimbare radicală: „Au pus osul la clădirea echipei! Ei ar contribui”
CFR Cluj a suferit un rezultat de-a dreptul rușinos miercuri seară, după ce a fost eliminată la loviturile de departajare de Pyunik Erevan.
În ciuda faptului că au condus de două ori, ardelenii au fost egalați în mod surprinzător, iar în ambele cazuri, golul armenilor a venit într-un moment cum nu se putea mai rău pentru elevii lui Dan Petrescu: Pyunik a trimis meciul în prelungiri în minutul 89 prin Gajic, iar apoi, după ce Petrila a făcut 2-1, același fundaș a înscris al doilea gol al campioanei Armeniei în min. 119.
Un fost fotbalist emblematic al celor de la CFR Cluj, Adrian Anca, a făcut o propunere publică la adresa lui Neluțu Varga, după ce s-a aflat faptul că Bogdan Mara, Marius Bilașco și Răzvan Zamfir vor fi primele nume puse pe liber de către finanțatorul campioanei României.
Un fost fotbalist emblematic al celor de la CFR Cluj, membru al formației care câștiga primul campionat din istoria clubului, propune o schimbare radicală: „Au pus osul la clădirea echipei! Ei ar contribui”
Membru al formației care câștiga primul campionat din istoria lui CFR Cluj, în anul 2008, fostul atacant a propus ca mai mulți foști jucători importanți din istoria clubului să fie luați în calcul pentru posturile rămase vacante în organigrama clubului. Printre numele propuse de fostul fotbalist se numără Gabi Mureșan, Ricardo Cadu sau Tony Da Silva.
„Dacă tot au plecat niște conducători de la CFR nu credeți ca sunt o grămadă de foști jucători emblematici care au pus osul la clădirea echipei câțiva char antreprenori care ar contribui cu experienta lor la redresare Clubului. Aici ma refer la Gabi. Mureșan. Cadu. Tony. Oncica. Jula. Trica. Dan. Florin…. Alături de Panin și Minteuan.. Ce ziceți?”, a postat Adrian Anca pe contul său de Facebook.
În afara celor trei menționați mai sus, Neluțu Varga ar putea pregăti o adevărată lovitură la nivelul băncii tehnice. În exclusivitate pentru ProSport, conducătorul ardelenilor a recunoscut că va purta o discuție serioasă cu Dan Petrescu, în urma rezultatului catastrofal din partida cu Pyunik, și, per total, a unui start de sezon total ratat: nicio victorie în primele 3 partide oficiale, eliminare din primul tur al Ligii Campionilor, plus înfrângerea suferită în Supercupă.
„Vom avea o discuție sinceră și corectă cu Dan Petrescu. Cel puțin până atunci are susținerea mea”, a recunoscut patronul celor de la CFR Cluj, pentru ProSport.