Un fotbalist al UTA-ei visează la echipa națională și la 33 de ani: „De aceea m-am apucat de fotbal”
După remiza spectaculoasă (1-1) de la Arad împotriva CFR-ului, UTA o întâlnește pe FCSB, pe Arena Națională, duminică seara.
Deși se află într-o formă destul de bună în campionat, cu două victorii la rând, elevii lui Dică sunt cu moralul la pământ după ce au fost spulberați în Conference League de Silkeborg, 5-0 atât în Danemarca, cât și la București.
„Mă aștept ca FCSB să aibă dorință mare, dar vrem să avem un răspuns pe măsură”
Titular în toate cele 13 meciuri disputate de echipa „roș-albă” în Superligă (și integralist în 12 dintre ele), Alexandru Benga (33 de ani) a fost, poate, cel mai constant fotbalist al UTA-ei în acest sezon. Foarte probabil, apărătorul va face parte din nou din primul „11″ al lui Ilie Poenaru împotriva formației „roș-albastre”. „Suntem în fața unei partide foarte complicate, pe care o avem de disputat duminică, la București, împotriva unei echipe care în campionat a câștigat șase puncte din ultimele două partide. Noi venim după o partidă foarte bună contra CFR-ului, suntem concentrați și vrem să continuăm evoluția bună de luni. Cu siguranță putem învăța ceva din meciul de aseară al celor de la FCSB, tocmai de aceea l-am și urmărit, pentru că vrem să analizăm și să cunoaștem cât mai bine echipa FCSB-ului.
Bineînțeles că încercăm să exploatăm punctele lor vulnerabile și să dăm o mai mare atenție punctelor lor forte. Mă aștept să fie un meci foarte disputat, ei sunt într-o criză de puncte în campionat și își doresc foarte mult să revină și să fie acolo sus, unde au fost în ultimele sezoane. Mă aștept să aibă o dorință mare, dar în același fel aștept și de la noi să avem un răspuns pe măsură. Mai exact, mă aștept să avem aceeași motivație pe care am avut-o luni, aceeași dorință de sacrificiu și aceeași atitudine. Cred că va ieși un meci disputat, iar noi vom avea șanse să ne întoarcem cu puncte de la București”, a spus fotbalistul care împotriva CFR-ului a provocat autogolul lui Kolinger, cel care a anulat reușita lui Boateng, tot după o fază fixă. Utistul mai marcase în acest sezon în remiza UTA-ei (1-1) cu Chindia.
Regretă punctele pierdute până la meciul cu CFR: „Supărați și frustrați”
După gol, puternicul apărător s-a urcat pe gard în dreptul sectorului în care se afla familia sa. Practic, utistul i-a dedicat reușita fiului său Filip (fotbalist și el la Viitorul Arad), care luni a împlinit 6 ani. Altfel, contra CFR-ului, arădenii au arătat o cu totul altă față comparativ cu alte partide din acest sezon, în care s-au pierdut destule puncte. „Sunt două puncte de discuție. În primul rând, sunt fericit, nu neapărat pentru punctul în sine după meciul cu CFR, ci pentru evoluția per total a echipei.
Am simțit realmente din nou speranța că putem face lucruri mărețe dacă vom aborda fiecare partidă cu aceeași atitudine și determinare pe care am avut-o luni. Iar al doilea punct al discuției este acela că, într-adevăr, suntem supărați sau frustrați că am pierdut prea ușor unele puncte. Atunci când se va trage linie, mai ales în contextul în care acum clasamentul este foarte comprimat, fiecare punct contează. Și da, într-adevăr, ne pare rău după câteva meciuri în care am pierdut puncte” a încheiat Benga, considerat al patrulea căpitan în ierarhia vestiarului, după Keseru, Iacob și Ubbink.
Motivat de reîntâlnirea cu Compagno: „Sper să fie același rezultat”
Fundașul de 33 de ani a ieșit victorios din duelul cu golgheterul campionatului, Andrea Compagno, în partida UTA – FC U Craiova 2-1, înainte ca italianul să se transfere la FCSB. „Sper să fie același rezultat final pe care l-am avut la ultimul meu duel cu Compagno, am câștigat acel meci. Este un atacant foarte bun și, sincer, de-abia aștept să am parte de acest duel. Este foarte motivant atunci când ai un adversar de valoare în față”, mai susține utistul.
Speră la o convocare la echipa națională până ce va agăța ghetele în cui: „De aceea m-am apucat de fotbal”
Evoluțiile bune din Superligă l-ar putea aduce pe fundașul UTA-ei în atenția selecționerului Edward Iordănescu. Acesta a mai îmbrăcat tricoul naționalei Under 19 în trei rânduri, fiind și căpitanul echipei, iar la vârsta la care alții nu știu cum să scape de convocări, Benga vorbește cu emoție despre echipa reprezentativă. „În primul rând, mă bucur că atitudinea pe care o am zi de zi la antrenament și la meciurile oficiale mă face să ajung într-o postură în care sunt remarcat pentru evoluțiile mele.
Vis-a-vis de echipa națională, eu pentru ea m-am apucat de fotbal. Practic, atunci când eram copil și juca echipa națională la televizor, stăteam lipit cu ochii de televizor și bucuriile pe care le-am trăit la victoriile tricolorilor, fiind copil, au fost un factor decisiv pentru ceea ce a urmat în cariera mea de fotbalist. Deci, sincer, atâta timp cât o să joc fotbal, sper să ajung și eu la echipa națională. Dar, nu este un obiectiv principal. Dacă va fi să ajung, voi fi foarte fericit, dacă nu, asta este situația”, mai afirmă Alex Benga.
Fiindcă a ieșit de pe teren în minutul 57 al meciului de la Sfântu Gheorghe din pricina unei accidentări, Alexandru Benga nu este liderul minutelor stagionale la UTA. Muntenegreanul Marko Vukcevic a jucat cu 3 minute mai mult decât colegul său de compartiment (1140, față de 1137) și asta pentru că a ieșit din motive tehnice de pe teren la Pitești, în cadrul rundei inaugurale a Superligii. Argentinianul Bautista Cascini e al treilea cel mai folosit utist, cu 927 de minute.