Dinamo București a revenit în primul eșalon și o va înfrunta pe Universitatea Craiova în cadrul primei etape din Superliga. Neluț Roșu, mijlocașul bucureștenilor, a dat de înțeles că nu se teme de gruparea din Bănie.
Neluț Roșu, mesaj războinic înainte de Dinamo – Universitatea Craiova: „Eu nu am emoții. Mulți nu au avut nici 5% încredere în noi”
Neluț Roșu a vorbit despre meciul dintre Dinamo și Universitatea Craiova. Mijlocașul formației din Ștefan cel Mare a vrut să-i avertizeze pe olteni și să le transmită că trupa lui Ovidiu Burcă i-a studiat îndeaproape.
„Eu nu am emoții, ne bucurăm că ne aflăm în situația de a juca din nou în Liga 1, chiar dacă mulți nu au avut nici 5% încredere în noi. Ne bucurăm că am reușit să realizăm acest vis al nostru și al tuturor dinamoviștilor.
Arcul de Triumf a fost ca o casă pentru noi în sezonul de Liga 2, suntem deja obișnuiți cu stadionul. O să fie un meci spectaculos, frumos. Oamenii vor veni la stadion să se bucure de fotbal. Ei (n.r. – despre CSU Craiova) sunt favoriți, e normal, de câțiva ani au ca obiectiv câștigarea campionatului.
Sunt o echipă bună, dar i-am urmărit foarte bine și știm ce avem de făcut. Obiectivul este un loc cât mai sus. O vom lua pas cu pas și vom vedea la sfârșit unde ne clasăm”, a declarat Neluț Roșu.
Neluț Roșu, mesaj tranșant cu privire la derby-ul din etapa a doua dintre FCSB și Dinamo: „Este obligatoriu să se joace în Ghencea”
În ceea ce privește „Eternul Derby”, Neluț Roșu crede că partida dintre FCSB și Dinamo trebuie să se joace neapărat pe arena din Ghencea.
„Cred că pentru fotbalul românesc este obligatoriu să se joace în Ghencea sau pe un stadion cât mai mare, ca oamenii să poată veni să asiste la meci. Cred că Arcul de Triumf este prea mic pentru un asemenea meci, la care oamenii își doresc foarte mult să vină”, a afirmat Roșu.
Cred că toate meciurile din campionat vor fi tari, pentru noi și celelalte echipe. Chiar și nou-promovatele au reușit să joace un fotbal bun, și Iașiul aseară a făcut o partidă bună. Chiar dacă a pierdut, a arătat bine. Dinamo este una dintre cele mai iubite echipe din România, Liga 1 avea nevoie de Dinamo.
Meciurile cu Dinamo sunt cu spectatori, frumoase, există și rivalitatea dintre cluburi. Ne bucurăm că ne-au așteptat mulți în Liga 1, abia așteptăm să jucăm cu ei. Atuurile noastre? Un grup bun, omogenitatea grupului. Avem un lot tânăr și dornic de performanță”, a spus Neluț Roșu.