Cu puține ore înainte de meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe, ce marchează revenirea elevilor lui Mircea Rednic acasă după patru luni de exil, clubul UTA se îmbracă în doliu. În această noapte, la Timișoara, a încetat din viață, unul dintre marii capitani ai „Bătrânei Doamne”. Iosif Lereter avea 90 de ani, iar gruparea arădeană se desparte cu regret și imensă recunoștință de el.
„Ne luăm rămas-bun de la unul din marii Căpitani ai UTA-ei, unul din marii eroi dintr-o Generație de Aur a Bătrânei Doamne: azi-noapte s-a stins Iosif Lereter, lider al vestiarului roş-alb în anii ultimelor două titluri.
„Loli”, cum i-au spus colegii de echipă, s-a născut pe 23 iulie 1933, la Oțelu Roşu. Acolo a ṣi început fotbalul, apoi s-a afirmat la Politehnica Timişoara, alături de care a câştigat un prim trofeu, Cupa României. A venit la UTA pe când avea 36 de ani, vârstă la care erau greu să se gândească la mărire, dar el a fost uimitor aici! În jurul lui au clădit Coco Dumitrescu şi Ioan Reinhardt acea echipă formidabilă care, pe lângă cele două titluri, a făcut furori cu „Momentul Feyenoord” din 1970 sau cu „Primăvara Europeană” de doi ani mai târziu.
A jucat un meci pentru naționala României, iar în 1971 a devenit primul fotbalist român cu 300 de meciuri pe prima scenă. Maestru Emerit al Sportului, a îmbrăcat tricoul Aradului până în 1972, când s-a retras în aplauzele întregului nostru stadion.
A antrenat mai târziu Constructorul Timişoara şi UMT, a fost preşedinte la Poli, profesând în acelaşi timp ca inginer în oraşul de pe Bega. În 1991 s-a mutat în Germania.
A revenit în dese rânduri la Arad, unde familia UTA l-a primit cu bucurie de fiecare dată.
Mergi cu bine, Iosif Lereter! Bătrâna Doamnă îți mulțumeşte pentru tot ce i-ai oferit şi va privi mereu spre locul tău din Panteonul colorat în roşu şi alb” – e mesajul transmis de clubul UTA pe site-ul oficial.
Dincolo de cele două titluri de campioană a României câștigate cu Bătrâna Doamnă a fotbalului românesc, în CV-ul lui Lereter rămâne eliminarea lui Feyennord Rotterdam din Liga Campionilor Europeni în toamna anului 1970. Echipa olandeză era campioana lumii la acel moment, iar UTA a scos-o din competiție după 1-1 la Rotterdam și 0-0 la Arad. La acea vreme presa a scris că s-a produs cea de-a 8-a Minune a Lumii. Echipa „roș-albă” era antrenată de prestigiosul Coco Dumitrescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER