Marius Șumudică și Florin Prunea deja pregătesc strategia de la FC U Craiova și vor să se lupte pentru play-off cu echipa lui Adrian Mititelu, una dintre principalele ținte fiind mijlocașul de care Gigi Becali s-a despărțit la FCSB.
Fotbalistul căruia Gigi Becali a acceptat să îi rezilieze contractul cu FCSB în această vară este în atenția lui Florin Prunea și Marius Șumudică pentru un transfer în Bănie, unde cei doi vor să construiască o echipă de play-off.
Dacă fostul membru al Generației de Aur este ca și instalat ca președinte al oltenilor, așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, negocierile cu antrenorul în vârstă de 52 de ani trenează. Acesta este în discuții cu Adrian Mititelu pentru preluarea echipei, după îndepărtarea lui Nicolae Dică, și cu toate că încă nu a semnat deja și-a făcut lista de achiziții.
Vali Gheorghe, fostul mijlocaș de la FCSB, dat afară de Gigi Becali, este unul dintre transferurie cu care Marius Șumudică și Florin Prunea au de gând să transforme FC U Craiova într-o echipă care să se lupte cu șanse reale la play-off. Sursele ProSport susțin că fostul fotbalist al Astrei Giurgiu ar urma să semneze în aceste zile, dacă și Șumudică va ajunge, până la urmă, la un acord final cu Adrian Mititelu.
Din informațiile noastre, Vai Gheorghe și-ar fi dat acordul verbal pentru a se alătura oltenilor, fiind de acord cu salariul propus de noua conducere a clubului. Este, însă, esențial ca noul tehnician al echipei să fie Șumudică, omul pentru care jucătorul a pus pe hold alte oferte interesante din Superliga, precum cele de la Petrolul, UTA sau U Cluj.
Rămâi pe www.prosport.ro pentru a afla primul cele mai noi informații din fotbalul românesc.
Negocierile dintre FC U Craiova și Marius Șumudică sunt în plină desfășurare, iar șansele ca părțile să bată palma sunt destul de mari, în ciuda faptului că discuțiile nu mai decurg atât de lin precum în prima fază.
Așa cum ProSport v-a informat în exclusivitate, Marius Șumudică este hotărât, dacă va semna, să îl aducă de urgență pe Fernando Boldrin, cu care a lucrat atât la Astra Giurgiu, cât și în Turcia.
Fotbalistul este în prezent liber de contract, după despărțirea de Juventude, astfel că Adrian Mititelu nu ar trebui să achite vreo sumă de transfer în locul său.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER