De mai bine de o lună, FC U Craiova 1948 a rămas fără antrenor principal, după ce Marius Croitoru a fost demis de pe banca tehnică.
Adrian Mititelu este în căutarea unui tehnician încă din data de 10 octombrie, însă niciun antrenor nu a fost dispus să vină deocamdată.
Recent, patronul oltenilor a dezvăluit că și l-ar fi dorit pe Laurențiu Reghecampf, însă acest lucru este imposibil.
În acest moment, Laurențiu Reghecampf este antrenorul celor de la Neftchi Baku, însă presa din Azerbaidjan anunță faptul că tehnicianul este aproape de a își rezilia contractul.
Întrebat de varianta „Reghe” la FC U Craiova 1948, Adrian Mititelu a anunțat că acest lucru se va putea perfecta. Milionarul și-a motivat răspunsul prin faptul că antrenorul și-ar dori să se întoarcă la FCSB.
„Reghe e amicul meu, am vorbit cu el când am fost în Dubai. Dar nu cred că pleacă de acolo. Pe Reghe l-aș pune chiar mâine. Îmi place de el.
Eu l-am angajat prima dată în 2010, după ce a plecat Neagoe. Au venit suporterii și au protestat că angajăm un stelist. Ulterior, a venit înapoi. Dar atunci am făcut pentru că începuse Anamaria să se bage la jucători, să-i pună să semneze contractele. Nu de tâmpit am făcut scandal atunci.
Îmi place de el. Părerea mea e că e cel mai bun antrenor, alături de Dan Petrescu. Eu nu înțeleg de ce nu-l pune FCSB antrenor. El vrea la FCSB. Așa simt, că își dorește foarte mult la FCSB. Așteaptă să ajungă acolo. Eu nu știu de ce Gigi nu-l ia pe Reghecampf. M-am temut să nu se ducă Reghe acolo până la meciul direct (n.r- duminică, 13 noiembrie).
Eu am fost cel mai fericit când a plecat de la CSU. Dacă rămânea, CSU se bătea la campionat ”, a spus Adrian Mititelu pentru Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER