Un patron din Superliga se implică în scandalul dintre FCSB și Lucian Burchel. „Voi îl chemați la interviuri pe domnul care e principal? Râsul lumii!”

Banca stelista cu Leonard Mario Strizu, Mihai Pintilii si Lucian Filip la meciul de fotbal dintre FCSB si CS Mioveni, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, luni 5 decembrie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoșani, a avut o recție tranșantă în ceea ce privește războiul dintre FCSB și Lucian Burchel.

Un patron din Superliga se implică în scandalul dintre FCSB și Lucian Burchel

Patronul din Superliga a vorbit despre scandalul dintre oficialii de la FCSB și Lucian Burchel, șeful Școlii de Antrenori din România, iar acesta a transmis că nu ar trebui ca lui Mihai Pintilii să i se interzică să dea indicații.

„Mi s-a mai conturat și definit și mie puțin poziția asta. Școala e definitorie, educația e definitorie pentru orice tip de joc, de asta e bine să ai școala. Dar faptul că e un antrenor care nu are licență dată de școala din România și un acționar, un patron de club, își permite să îl angajeze, nu ar trebui să fie scandalul ăsta, părerea mea. 

Până la urmă, nu îi dă nimeni niciun ban dacă își pune antrenor cu licență. Până la urmă nici Bill Gates nu și-a terminat școala la timp. Nu sunt împotriva faptului ca un antrenor să nu aibă licență, poate să nu aibă, dar dacă regula spune așa, o respectăm. 

Chestia asta că îl pui pe bancă și nu are voie să vorbească e altă problemă. Cât de expresiv poate fi ăla de la FCSB, voi îl chemați la interviuri pe domnul ăla care e principal acolo? Îl chemați pe ăla care are ce spune, ăla care știe, ăla care e implicat. Să nu îl lași să vorbească pe bancă, râsul lumii, lasă-l, domnule, să vorbească. Mari indicații ce dă pe bancă.  E un pic gri situația, eu nu am o soluție, eu i-aș lăsa în pace și asta e”, a declarat Valeriu Iftime la PRO Arena. 

FC Botoșani s-a aflat în aceeași situație ca FCSB

Și FC Botoșani s-a aflat în aceeași situație ca FCSB în perioada în care Marius Croitoru (42 de ani) era antrenorul moldovenilor. Tehnicianul a stat pe banca tehnică a echipei lui Valeriu Iftime în perioada iunie 2019 – iunie 2022, fără să dețină licența PRO.

În acea perioadă, antrenorul în vârstă de 42 de ani a primit interdicție din partea Federației Române de Fotbal de a discuta cu mass-media după partidele oficiale.

„Are o problemă cu bacalaureatul. A întârziat pentru că nu a putut să se înscrie în România. Face în Moldova. Am văzut ce a făcut acolo. A învățat ceva. Marius Croitoru este talentat, un super antrenor, în opinia mea. Trebuie să se înscrie la licența PRO. Cred că lucrurile vor intra în normalitate și le va veni mintea la cap unora să mai cioplească unele regulamente. El chiar vorbește frumos, știe ce spune. Echipa pe care el a făcut-o joacă fotbal. Rapidul a avut noroc”, declara Valeriu Iftime în august 2021.

Publicat: 29 01. 2023, 15:20