Gigi Becali (65 de ani), patronul de la FCSB, a mers la mănăstirea Cernica cu o zi înainte de duelul cu Sepsi, cel care le poate aduce „roș-albaștrilor”, din punct de vedere matematic, titlul de campioni.
Finanțatorul vicecampioanei își pune speranțele în Dumnezeu înainte de partida cu formația din Sfântu Gheorghe, un meci decisiv în lupta pentru titlul Superligii.
De altfel, latifundiarul din Pipera și-a sărbătorit ziua onomastică tot la mănăstire, participând la slujba de liturghie de la Cernica, conform Fanatik.
Gigi Becali a stat alături de călugări și a cântat cu aceștia. Mai mult, în imagini se observă cum patronul de la FCSB îi ține de gât pe frații săi de la mănăstire, Becali părând profund absorbit de atmosferă.
Pe de altă parte, pentru FCSB urmează duelul cu Sepsi, din etapa cu numărul 6 a Superligii, cel în urma căruia s-ar putea decide campioana din punct de vedere matematic.
Gigi Becali declarase că este surprins de eșecurile pe bandă rulantă înregistrate de giuleșteni, afaceristul spunând că este vorba despre „o minune de la Dumnezeu”.
Oricum, finanțatorul de la FCSB a afirmat că așteaptă ca formația lui să ia titlul matematic înainte de a se putea bucura pe deplin de performanța lor.
„O să vorbesc de titlu când o să fie matematic luat. Nu mă așteptam chiar așa, să piardă Rapid 4 meciuri și să facă un egal. A făcut Dumnezeu minune.
Dacă vrea Dumnezeu și se abate mânia Lui asupra mea, pierd campionatul. Normal, dacă o pui pe Botoșani în locul FCSB, ia campionatul. Logic, dar Dumnezeu nu e logic. Acum, normal ar fi să batem OSK și Craiova să facă egal.
Nici nu mă așteptam să fie așa, îmi făceam socoteli să avem 6-7 puncte avans după 5 etape. Dar sunt 11. Noi trebuie să câștigăm un singur meci și gata. Nu mă mai mândresc, Dumnezeu a făcut ca Rapid să ia 4 bătăi.
Le face Dumnezeu pe toate dacă tac, și Liga Campionilor și tot. Nu poți să te bați cu Germania, Spania, Italia, Anglia, Franța, pentru că ei iau 20 de milioane de euro din bilete. Doar Dumnezeu ne poate face să ne batem cu ei”, a declarat Gigi Becali, în cadrul unei conferințe de presă.
FCSB este lider al Superligii, cu un total de 45 de puncte acumulate. Pe locul 2 este Universitatea Craiova, cu 34 de puncte, iar pe 3 se situează Farul Constanța, cu 32 de puncte.
Sursă foto: Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER