Florin Pîrvu, antrenorul Petrolului Ploiești, a apreciat că echipa sa a pierdut meciul cu FCSB de pe Arena Națională, din etapa cu numărul 28 din Superliga, în principal din cauza acelui penalty comis de Borța în minutul 27 după un fault asupra lui Olaru și transformat de Andrea Compagno.
Atunci, echipa roș-albastră a făcut 2-1, iar, din acel moment, a „zburdat” către victorie, scor final 4-1. Antrenorul „lupilor galbeni” a analizat că jucătorii săi au făcut un meci solid până în acel punct, iar de acolo s-a „rupt” practic jocul.
„Puteam să marcăm chiar în primele minute, prin Gicu Grozav. Știam că se deschid foarte mult. Din păcate, am luat acel gol din penalty și acolo s-a rupt. Până atunci am jucat bine, am reușit să egalăm, acolo cred că am căzut. Nimănui nu îi convine să aibă atâtea înfrângeri. Mă îngrijorează că pierdem încrederea. Mesajul meu către ei a fost să rămânem uniți.
Se termină meciul, mâine mergem la refacere, sâmbătă intrăm în cantonament, duminică avem meciul. Un meci foarte greu, în schimb, jucăm acasă. Vom face toate eforturile pentru a reuși să câștigăm”, a declarat antrenorul Petrolului Ploiești la finalul meciului de pe Arena Națională.
FCSB: Târnovanu – Sorescu, Tamm, Dawa, Radunovic – Olaru, Șut, Oct. Popescu – Cordea, Compagno, Fl. Coman Rezerve: Vlad, Crețu, Miculescu, I.Cristea, Edjouma, Omrani, Ov. Popescu, Oaidă, Pantea Antrenor: Mihai Pintilii
Petrolul Ploiești: Vâlceanu – Papp, Meiers, Mathaus – Borța, Purtic, Jair, Grozav, Țicu – Irobiso, Budescu Rezerve: Leitner, Doua, Achim, Seto, Dumitru, Bratu, Tucaliuc, Rădulescu, Bucur Antrenor: Florin Pîrvu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER