Unde s-a evaporat Mihai Stoica o săptămână după ce FCSB a pierdut titlul? Misterul dispariției managerului a fost elucidat: suferă de amnezie și recunoaște dezvăluirile ProSport legate de absența din emisiunea unde e invitat permanent! „Eram inert!”
Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a dispărut după ce formația roș-albastră a fost învinsă de Farul Constanța și a ratat titlul pentru a 8-a oară consecutiv.
Unde s-a evaporat Mihai Stoica o săptămână după ce FCSB a pierdut titlul? Misterul dispariției managerului a fost elucidat: suferă de amnezie și recunoaște dezvăluirile ProSport legate de absența din emisiunea unde e invitat permanent
Mihai Stoica era sigur că FCSB va câștiga titlul în sezonul 2022-2023, iar înaintea meciului de la Ovidiu cu Farul Constanța îi lua peste picior pe cei care susțineau că titlul se joacă pe terenul constănțenilor.
După ce FCSB a ratat titlul, Mihai Stoica a „dispărut” de la TV. La o săptămână distanță de la momentul în care formația roș-albastră a fost învinsă de Farul Constanța, oficialul roș-albaștrilor a confirmat informația dezvăluită de ProSport.
Mihai Stoica recunoaște că trupa condusă de Elias Charalambous s-a făcut de râs în fața Farului, chiar dacă Gică Hagi nu l-a avut la dispoziție pe Denis Alibec. Oficialul roș-albaștrilor a dezvăluit și ce așteptări avea de la partida care îi putea aduce titlul lui FCSB după o pauză de 7 sezoane.
„N-am putut să vin la emisiuni, nu eram în stare să ies din cameră. Nu știu, n-am nicio amintire de după meci până am ajuns acasă. Nu știu cum am condus. La Middlesbrough era 2-0 pentru noi. Voiam golul 3, simțeam că nu e suficient. Acum, la fel. La 2-0 am avut ocazie și mi-am zis că nu e bine. Mă uitam, era minutul 35, și voiam să intrăm cu 2-0 la cabine. Nu s-a întâmplat, apoi s-a ales praful.
Dar nu meritam. Am jucat împotriva unei echipe unde Alibec nu juca, cel mai important fotbalist. Jucau titulari doi copii de 17 ani, supertalentați, dar de 17 ani. Iar noi n-am fost în stare să conservăm un rezultat. Am ajuns să conducem cu 2-0 aproape din nimic. Și n-am fost în stare. Poate și un rezultat de egalitate ne dădea șanse. Nu ne-am prezentat cum trebuie și ne-am cam făcut de râs.
A intervenit în pauză această înfiorătoare teamă de succes. Am fost extrem de dezamăgit. Mă așteptam ca asta să se instaureze în tabăra echipei lipsite de experiență. Ei, aici e clar meritul lui Gică Hagi, au reușit să treacă și peste acel 2-0 și să câștige meciul”, a spus Mihai Stoica la Orange Sport.
Mihai Stoica: „Spun din toată inima și cu toată sinceritatea că merită titlul!”
Mihai Stoica a recunoscut că Farul Constanța merita să câștige titlul în sezonul 2022-2023, iar abia după două zile a reușit să-l felicite pe Gică Popescu, președintele formației pregătite de Gică Hagi.
„Atunci, din toată inima și cu toată sinceritatea, fără niciun pic de ipocrizie, spun că merită titlul! Abia marți i-am scris lui Gică Popescu mesajul de felicitare. Eram inert”, a mai spus Mihai Stoica pentru sursa citată mai sus.
Clasamentul play-off-ului Superligii:
- Farul Constanța – 53 de puncte
- FCSB – 46 de puncte
- CFR Cluj – 42 de puncte
- Universitatea Craiova – 40 de puncte
- Rapid București – 38 de puncte
- Sepsi OSK – 29 de puncte