Universitatea Cluj, idee genială de 1 Decembrie! Cum și-au surprins conducătorii fanii de Ziua Națională a României. FOTO
Liderul la zi al Superligii de fotbal, Universitatea Cluj, a realizat un tricou special pentru suporteri chiar de 1 Decembrie.
Clubul a scos la vânzare un tricou cu steagul României și mai multe idei grafice care îmbină fotbalul, Ziua Națională, vechea grupare și orașul Cluj Napoca.
1 Decembrie, o zi specială pentru fanii Universității Cluj! Ce se întâmplă de Ziua Națională a României
Universitatea Cluj va evolua luni, de la ora 20.30, pe teren propriu, cu UTA în etapa 18-a din Superliga, unde „șepcile roșii” sunt pe primul loc în clasament.
„Celebrăm Ziua Națională a României cu nou tricou cu un design special! Ți-l poți achiziționa de la magazinul oficial de la Cluj Arena, de la stand-ul din Iulius Mall sau online”, au transmis reprezentanții Universității Cluj.
Produsul este realizat din materiale sustenabile 100 la sută recycled polyester și se vinde la prețul de 170 de lei.
Universitatea Cluj este considerată o echipă a românilor din Transilvania. În 1940, după ce nord-vestul Transilvaniei a fost „rupt” din trupul țării prin Dictatul de la Viena, mii de clujeni au ales refugiul. Printre ei, jucătorii și conducătorii echipei de fotbal.
Istoria U Cluj în al Doilea Război Mondial
Echipa de fotbal a fost nevoită să își mute temporar reședința la Sibiu. La ordinul ministrului Apărării Naționale, studenților de la Cluj li s-a pus la dispoziție localul cazarmei „Avram Iancu” și al Școlii Speciale de Cavalerie din Sibiu.
Pe lângă hrana primită la internatul unde erau cazați, fotbaliștii au învățat să-și procure surse suplimentare de hrană, prinzând pește cu mâna pe malul Cibinului. Prada era dusă la restaurantul „Răscruci”, care le oferea, la schimb, mâncare gătită, notează site-ul oficial al grupării de pe Someș.
Începând cu anul 1990, pe data de 1 decembrie, România sărbătorește Ziua Națională. Această dată marchează un moment semnificativ în istoria țării, deoarece în anul 1918, la Alba Iulia, Marea Adunare Națională a adoptat hotărârea istorică de unire a Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.
- Ziua națională a României a fost între 1866 și 1947 ziua de 10 mai, apoi, între 1948 și 1989, ziua de 23 august