Universitatea Cluj, la un pas de lovitura anului în Superliga: i-a făcut ofertă lui Florin Prunea! Ce rol ar urma să aibă legendarul portar al Generației de Aur în club: „E adevărat că am negociat!” | EXCLUSIV

Presedintele Executiv al CSMS Iasi, Florin Prunea, pleaca dupa ce a participat la sedinta Comitetului Executiv al FRF, in Bucuresti, luni, 6 iulie 2015. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

Florin Prunea, fostul mare portar al lui Dinamo, a fost ofertat de către U Cluj și a confirmat discuțiile cu echipa din Superliga, în exclusivitate pentru ProSport.

Universitatea Cluj, la un pas de lovitura anului în Superliga: i-a făcut ofertă lui Florin Prunea! Ce rol ar urma să aibă legendarul portar

Potrivit surselor ProSport, cei de la U Cluj i-ar fi propus lui Florin Prunea o funcție de conducere în cadrul clubului, cea de manager general.

Florin Prunea a confirmat discuțiile cu reprezentanții lui U Cluj și a avut cuvinte frumoase la adresa clubului la care a și jucat în trei rânduri: 1988-1990, 1991-1992, respectiv 1998.

„Este adevărat că am negociat cu cei de la Universitatea Cluj. Am mai fost în discuții cu ei și în 2019. Este un club la care eu am jucat și pe care eu l-am iubit mereu. Vom vedea ce va fi, o să iau o decizie în zilele următoare”, a spus Florin Prunea, în exclusivitate pentru ProSport.

Nu este prima dată când Florin Prunea este dorit la U Cluj. Cele două părți au mai negociat în anul 2019, dar nu s-a ajuns la un consens.

Fostul mare portar al României are experiență în conducerea unui club de fotbal din România. Acesta a lucrat, pe postul de manager general, și la Dinamo, și la U Cluj.

Florin Prunea a plecat supărat de la Dinamo

Ultima dată, Florin Prunea a activat la Dinamo, echipă de care s-a despărțit în luna iunie a anului 2020. De atunci, fostul portar al Generației de Aur a îmbrățișat rolul de analist TV.

Pentru că nu și-a primit salariile, Florin Prunea a dat în judecată clubul Dinamo la acea vreme.

„Am avut o discuţie înainte de a pleca cu avocatul clubului, în care am încercat, aşa, o înţelegere pe cale amiabilă, pentru că e urât să ne dăm în judecată şi să ajungem în instanţă. Avocaţii se ocupă, le-am dat documentele. E vorba de drepturile financiare pe perioada în care am activat. Aş fi vrut să ajung la o înţelegere pe cale amiabilă, aşa era normal. Nu regret (n.r. – perioada petrecută la Dinamo), dar am picat într-un război civil care nu era al meu şi m-am simţit folosit şi asta mă doare, în rest ştiam unde vin”, spunea Florin Prunea, la acea vreme.

 

Publicat: 18 02. 2023, 11:08
Actualizat: 18 02. 2023, 11:08