Universitatea Craiova a adus doi fundaşi, dar altul e postul deficitar! „E nevoie de un jucător competitiv acolo”

Universitatea Craiova a adus doi fundaşi, dar altul e postul deficitar! „E nevoie de un jucător competitiv acolo”
  • Publicat:

Universitatea Craiova a făcut două transferuri în iarna aceasta, ambele în compartimentul defensiv: fundaşul dreapta finlandez Pyry Soiri, în vârstă de 29 de ani, venit liber de contract, de la campioana Finlandei, HJK Helsinki, şi fundaşul central Denil Maldonado, în vârstă de 25 de ani, împrumutat pe un sezon de la Los Angeles FC, cu opţiune de transfer definitiv.

Ambii sunt internaţionali, Soiri având 43 de selecţii în naţionala Finlandei, în timp ce Maldonado are 29 de prezenţe în selecţionata Hondurasului.

Pavel Badea: „Universitatea Craiova are nevoie de un vârf de atac competitiv”

Un alt post pe care Universitatea Craiova are mare nevoie de întăriri este cel de vârf de atac. Directorul Clubului Sportiv Universitatea Craiova, Pavel Badea, consideră că este nevoie neapărat de achiziţii pe poziţia de atacant central, în condiţiile în care actualele vârfuri nu au dat randament de foarte mult timp.

„Cele două achiziţii ridică gradul de concurenţă pe faza defensivă, însă echipa are nevoie de un vârf de atac competitiv, care să îi facă şi pe Markovic şi pe Koljic să dea mai mult decât au dat până acum. Au puţine goluri atacanţii noştri şi fotbalul se joacă pe goluri şi nu poţi să câştigi dacă nu marchezi. Avem două meciuri foarte important la începutul acestui mini-retur, cu Farul şi cu FCSB, ambele pe teren propriu, iar dacă nu obţinem cele şase puncte, nu poţi emite pretenţii pentru un obiectiv măreţ. Sunt multe echipe apropiate ca valoare în campionat, cel puţin 10 din cele 16 au şanse la play-off” a declarat Pavel Badea la TVR Craiova.

Atacanţii Craiovei nu sunt eficienţi

Deşi Universitatea Craiova are nu mai puţin de patru variante pe postul de atacant central, niciuna nu a fost viabilă. În acest campionat, Jovan Markovic a marcat 4 goluri în 20 de meciuri, dar numai unul a fost decisiv. Andrei Ivan are 3 goluri în 20 de apariţii, dar 2 dintre ele au fost înscrise din penalty, iar ultima sa reuşită datează din 12 august, aşadar a bifat cinci luni fără gol marcat. Elvir Koljic are 1 gol în 11 meciuri de campionat, în timp ce Atanas Trică n-a reuşit să marcheze în cele 4 ocazii de a evolua care i-au fost oferite în Superligă. Folosit extremă stânga sau în spatele atacantului central, Alexandru Mitriţă a marcat în acest campionat cât toţi cei patru colegi ai săi care evoluează pe postul de vârf.

Aflată într-un stagiu de pregătire în Antalya până pe 15 ianuarie, Universitatea Craiova va disputa și două meciuri de verificare. Primul amical este programat azi, de la ora 16.30, ora României, contra formaţiei Greifswalder FC, din Liga a IV-a din Germania. Al doilea amical este pe 14 ianuarie, cu formația FC Slovacko, ocupanta locului 4 în prima ligă din Cehia. A doua zi după amicalul cu cehii, Universitatea Craiova revine în țară, iar primul joc oficial este programat pe 20 ianuarie cu Farul Constanța, pe arena Ion Oblemenco.

 

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Momentul în care o gravidă în 9 luni îşi prinde soţul cu amanta pe plajă. Ce a putut să-i spună infidelul când a dat cu ochii de ea
Momentul în care o gravidă în 9 luni îşi prinde soţul cu amanta pe plajă. Ce a putut să-i spună…
De nerecunoscut! Transformarea fizică a brazilianului numit ”circar” de Gigi Becali la FCSB
De nerecunoscut! Transformarea fizică a brazilianului numit ”circar” de Gigi Becali la FCSB
Adriana Simionescu și soțul ei și-ar fi spus „adio” după nici două luni de la nuntă! Ce i-ar fi făcut să se despartă atât de repede
Adriana Simionescu și soțul ei și-ar fi spus „adio” după nici două luni de la nuntă! Ce i-ar fi făcut…
Atletul român care nu a fost lăsat să participe la JO dintr-un motiv incredibil: „Mi s-a spus că oricum n-am șanse la medalie”
Atletul român care nu a fost lăsat să participe la JO dintr-un motiv incredibil: „Mi s-a spus că oricum n-am…
Cum arată acum Rocsana Marcu, fosta prezentatoare tv. S-a îngrășat enorm, iar fanii abia dacă o mai recunosc
Cum arată acum Rocsana Marcu, fosta prezentatoare tv. S-a îngrășat enorm, iar fanii abia dacă o mai recunosc
ULTIMA ORĂ! Florin Piersic a tras cortina! Anunț de ultim moment!
ULTIMA ORĂ! Florin Piersic a tras cortina! Anunț de ultim moment!
BANCUL ZILEI. Sultanul: - Eunuc, adu-mi nevasta cu numărul 80!
BANCUL ZILEI. Sultanul: - Eunuc, adu-mi nevasta cu numărul 80!
Metoda prin care Ionuț vrea să-și ia un apartament, fără bani din conturi sau credit. Dezvoltatorii imobiliare ridică din sprâncene
Metoda prin care Ionuț vrea să-și ia un apartament, fără bani din conturi sau credit. Dezvoltatorii imobiliare ridică din sprâncene
De ce atât de puține plante sunt ALBASTRE?
De ce atât de puține plante sunt ALBASTRE?
Milionarul român de doar 28 de ani, gest uriaş pentru o mamă singură cu 3 copii: Ai un suflet minunat
Milionarul român de doar 28 de ani, gest uriaş pentru o mamă singură cu 3 copii: Ai un suflet minunat
Cele două alimente care ne fac mai inteligenți, potrivit dr. Vlad Ciurea
Cele două alimente care ne fac mai inteligenți, potrivit dr. Vlad Ciurea
Mașinile care rămân garantat blocate la ITP. Vor fi reverificate la sânge de RAR
Mașinile care rămân garantat blocate la ITP. Vor fi reverificate la sânge de RAR
Mariana spune că are o șopârlă în stomac: Medicii m-au trimis la...
Mariana spune că are o șopârlă în stomac: Medicii m-au trimis la...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
30 de streameri populari din România vin la primul event local de gaming din toamna asta
30 de streameri populari din România vin la primul event local de gaming din toamna asta
Sport murdar. Pedepse dictate după partide trucate la tenis şi anchetă în fotbal german
Sport murdar. Pedepse dictate după partide trucate la tenis şi anchetă în fotbal german
În cât timp se prescrie o infracțiune rutieră? După câte luni se anulează amenda de circulație
În cât timp se prescrie o infracțiune rutieră? După câte luni se anulează amenda de circulație
Michele Morrone, mesaj acid după vizita în România. Ce l-a făcut pe actor să răbufnească, în online. A transmis totul în română
Michele Morrone, mesaj acid după vizita în România. Ce l-a făcut pe actor să răbufnească, în online. A transmis totul…
×