Universitatea Craiova a renunţat la încă un jucător, după ce antrenorul Costel Gâlcă a decis că nu va mai conta pe el

Universitatea Craiova a renunţat la încă un jucător, după ce antrenorul Costel Gâlcă a decis că nu va mai conta pe el
Sursa foto Sportpictures
  • Publicat:

După Raul Silva, Alexandru Mateiu, Atanas Trică şi Pyry Soiri, Universitatea Craiova a mai renunţat la un jucător, un tânăr în care îşi pusese speranţe că va acoperi „regula U21″, mijlocaşul David Sala.

Universitatea Craiova a renunţat la încă un jucător, după ce antrenorul Costel Gâlcă a decis că nu va mai conta pe el

În vârstă de 20 de ani, David Sala şi-a încheiat conturile cu gruparea din Bănie, după ce a fost anunţat că antrenorul Costel Gâlcă nu se bazează pe el, şi a semnat un contract pe trei ani cu nou-promovata în Liga a II-a, FC Bihor.

„Născut la 24 august 2004, tot în Braşov, David evoluează pe postul de mijlocaş central şi fost plecat trei ani la Craiova, unde a făcut parte din clubul CSU. În iarna acestui an, el a fost împrumutat până în această vară la CSM Alexandria, echipă cu care a evoluat în Liga a II-a.

Şi David Sala a semnat pentru trei sezoane cu clubul nostru”, este prezentarea pe care i-a făcut-o FC Bihor.

David Sala a fost campion în Liga de Tineret cu Universitatea Craiova 

David Sala, mijlocaș care va împlini 20 de ani luna viitoare, a ajuns la FC Bihor după ce ultima dată a jucat la CSM Alexandria. În urmă cu un an, David Sala a fost campion în Liga de Tineret cu formaţia de juniori a Universităţii Craiova.

Lui David Sala i s-a propus în iarna trecută un împrumut la CS Tunari, unde oltenii îl detaşaseră pe Atanas Trică, dar Sala nu a fost de acord şi în cele din urmă a mers la CSM Alexandria, unde fusese solicitat de Eugen Trică. La formaţia teleormăneană, Sala prins doar șase meciuri, după ce în prima parte a sezonului evoluase în mod constant la satelitul Craiovei, în Liga 3. În trei sezoane, cât a fost sub contract cu Universitatea Craiova, David Sala a evoluat numai în 8 meciuri în prima ligă.

„Sunt bucuros că am ajuns aici, am semnat pentru trei ani. Eu sunt mijlocaş central, atât ofensiv, cât şi defensiv, dar pot evolua, la nevoie, şi fundaş central, unde consideră antrenorul.

Primul obiectiv cu FC Bihor este să rămânem în Liga a 2-a, dar visul nostru este să promovăm în Liga 1, ori în acest sezon, ori în sezonul următor, cât mai repede cu putinţă” a spus David Sala, după ce a semnat cu orădenii.

Cosmin STAICU / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mircea Lucescu a părăsit, în cârje, spitalul! Soția selecționerului l-a sprijinit pas cu pas. Avem imaginile zilei!
Mircea Lucescu a părăsit, în cârje, spitalul! Soția selecționerului l-a sprijinit pas cu pas. Avem imaginile zilei!
Despărțire cu tort: Marko Dugandzic e OUT! Poate reveni imediat în SuperLigă
Despărțire cu tort: Marko Dugandzic e OUT! Poate reveni imediat în SuperLigă
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara…
Statisticienii au decis! Ce șanse are FCSB să treacă de PAOK Salonic
Statisticienii au decis! Ce șanse are FCSB să treacă de PAOK Salonic
MM Stoica, sceptic după ce FCSB a aflat că va juca cu PAOK. Grecii, fericiţi chiar dacă au pierdut meciul direct. „Clar că se bucură” | EXCLUSIV VIDEO
MM Stoica, sceptic după ce FCSB a aflat că va juca cu PAOK. Grecii, fericiţi chiar dacă au pierdut meciul…
MM Stoica a clarificat situaţia lui Daniel Bîrligea, înaintea partidei cu CFR Cluj:
MM Stoica a clarificat situaţia lui Daniel Bîrligea, înaintea partidei cu CFR Cluj: "Nu există nicio promisiune"
Bianca Drăgușanu, noi imagini SEXY! A încins imaginația tuturor. Ce obiceiuri are vedeta pentru a se menține în formă la 42 de ani
Bianca Drăgușanu, noi imagini SEXY! A încins imaginația tuturor. Ce obiceiuri are vedeta pentru a se menține în formă la…
Este ştirea momentului în sport!
Este ştirea momentului în sport!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Înainte să plec în Thailanda, prietenii m-au avertizat! Femeile, nu toate sunt ceea ce par a fi!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Înainte să plec în Thailanda, prietenii m-au avertizat! Femeile, nu toate sunt ceea ce par a…
Oraşul de poveste spre care Florian a zburat cu doar 40 de euro dus-întors:
Oraşul de poveste spre care Florian a zburat cu doar 40 de euro dus-întors: "Cel mai ieftin"
Agențiile din lume, în ALERTĂ! Un asteroid este în drum spre Pământ
Agențiile din lume, în ALERTĂ! Un asteroid este în drum spre Pământ
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
Șoferii care trebuie să reînnoiască permisul de conducere după 5 ani. Se schimbă legea
Șoferii care trebuie să reînnoiască permisul de conducere după 5 ani. Se schimbă legea
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei…
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Ce jocuri gratuite vor fi oferite abonaților PlayStation în februarie 2025?
Ce jocuri gratuite vor fi oferite abonaților PlayStation în februarie 2025?
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Amendă de circulație 2025: Cum o plătești și ce faci dacă îți vine acasă de la un radar pe trepied
Amendă de circulație 2025: Cum o plătești și ce faci dacă îți vine acasă de la un radar pe trepied
Adrian Nartea, confesiuni tulburătoare despre extirparea tumorii intracraniene de acum 6 ani. Cum se îngrijește în prezent
Adrian Nartea, confesiuni tulburătoare despre extirparea tumorii intracraniene de acum 6 ani. Cum se îngrijește în prezent
×