Universitatea Craiova va evolua în premieră pe noua arenă de la Sibiu, duminică, de la ora 14.00, contra lui Hermannstadt, în etapa a 19-a a campionatului. Antrenorul formaţiei din Bănie, Ivaylo Petev, a prefaţat disputa cu sibenii, apreciind că formaţia lui Marius Măldărăşanu este una solidă, care practică un fotbal pozitiv.
Ambele echipe s-au calificat, săptămâna aceasta, în sferturile de finală ale Cupei României, sibienii menajându-şi aproape toţi jucătorii de bază pentru partida cu Universitatea Craiova.
Pentru jocul de pe Cibin, tehnicianul bulgar nu poate miza pe Vladimir Screciu şi Ştefan Vlădoiu, suspendaţi, şi pe Gjoko Zajkov şi Juraj Badelj, accidentaţi.
„Fiecare meci e important, nu doar acesta, dar cu Hermannstadt este cel mai important este cel mai apropiat. Jucăm împotriva unei echipe foarte bune, pe un stadion foarte frumos, sper să fie o atmosferă plăcută şi sper să jucăm un meci foarte bun şi să câştigăm.
Hermannstadt caută să joace fotbal, o echipă în formă, o echipă simpatică, dar sper să ne prezentăm bine, să minimizăm punctele lor forte şi să le speculăm pe ale noastre. Antrenamentele noastre decurg bine, atmosfera este ok, bună dispoziţie, avem ceva probleme de lot, pe unele sper să le rezolvăm până la ora meciului, pe care îl aşteptăm” a declarat Ivaylo Petev.
Mihai Căpăţână va fi folosit din nou fundaş dreapta, în condiţiile absenţei lui Ştefan Vlădoiu, iar jucătorul de 28 de ani a prefaţat astfel duelul cu sibienii:
„Ne aşteaptă o deplasare foarte grea, ştim foarte bine că întâlnim o echipă care joacă un fotbal foarte bun, plăcut, încearcă să joace, au o echipă puternică, aveau 13 meciuri fără înfrângere până la eşecul de la Arad, au avut un traseu foarte bun. Au puncte forte, au şi puncte mai puţin bune, pe care încercăm să le fructificăm în favoarea noastră. Vom merge acolo totuşi cu un singur gând, să câştigăm.
Starea noastră de spirit este bună, aveam nevoie de victorie în Cupă şi am obţinut-o, chiar dacă Farul nu a venit cu cea mai bună echipă, dar indiferent de jucătorii pe care-i aliniază, ştim foarte bine că Farul are echipă cu principii bune. E bine că venim după 4 victorii care ne dau încredere şi sperăm să o legăm şi pe a cincea. Îi aşteptăm pe fani cu mare drag alături de noi, fiindcă împreună suntem mult mai puternici” a declarat Mihai Căpăţână.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER