Universitatea Craiova cedează jucătorul despre care Mihai Rotaru spunea recent că „va fi extraordinar pentru România”. Ce fotbalist revine în Bănie

Deşi finanţatorul Universităţii Craiova, Mihai Rotaru, declara recent că antrenorul Ivaylo Petev doreşte să-l păstreze pe Alexandru Işfan (23 de ani) în lot, în ciuda intenţiei clubului de a-l împrumuta, jucătorul adus pentru 650.000 de euro de la FC Argeş va fi cedat până la finalul sezonului.

Alexandru Işfan va merge la Universitatea Cluj până în vară, urmând ca Alexandru Cîmpanu, cel care fusese împrumutat grupării ardelene, să revină în Bănie mai devreme decât era prevăzut. De când a ajuns în Bănie, acum un an, Işfan nu a reuşit să marcheze niciun gol în 27 de prezenţe, iar în acest sezon a fost utilizat destul de puţin.

Universitatea Craiova cedează jucătorul despre care Mihai Rotaru spunea recent că „va fi extraordinar pentru România”. Ce fotbalist revine în Bănie

Alexandru Cîmpanu (23 de ani) revine la Universitatea Craiova, după o perioadă nefastă la „U” Cluj, unde a adunat 10 meciuri, marcând un gol şi reuşind un assist. Dintre jucătorii ajunşi de la Universitatea Craiova la „U” Cluj, Cîmpanu a avut cel mai slab randament, spre deosebire de Nistor, Bic, Mitrea sau Vătăjelu, care s-au impus la echipa antrenată de Ovidiu Sabău.

„În acest moment, Ișfan are de muncă, el e într-un blocaj. L-am întrebat pe Ivaylo dacă să îl dau împrumut, mi-a zis că nu, că el contează pe Ișfan, pentru are calități de jucător de top, fizic, viteză, tehnică în regim de viteză, joc bun cu capul, capacitate bună de efort, dar în acest moment, Ișfan nu are randamentul necesar pentru a se impune. În momentul în care se va debloca va fi un jucător extraordinar nu doar pentru Universitatea Craiova, ci și pentru România”, a spus Mihai Rotaru la Digi Sport.

„U” Craiova şi „U” Cluj au făcut schimb de jucători şi acum un an

 Istoria se repetă în ceea ce priveşte schimburile dintre cele două Universităţi. Acum un an, Ştefan Vlădoiu, care fusese cedat pentru o perioadă de Craiova la Cluj, revenea în Bănie mai devreme decât prevedea înţelegerea iniţială. Dorit insistent atunci de antrenorul Eugen Neagoe, Vlădoiu se întorcea în iarnă în Bănie, iar la „U” Cluj ajungea, tot sub formă de împrumut, un alt fundaş dreapta, Ivan Martic.

Dacă acum un an rocada includea doi fundaşi dreapta, această dată schimbul între Universităţi prevede jucători de picior stâng, care evoluează pe postul de extremă dreapta.

Publicat: 13 01. 2024, 14:48