Universitatea Craiova, decimată pentru restanţa contra Chindiei Târgoviște! Pe cine nu poate miza Mirel Rădoi
Primul meci din Superliga, după mai mult de două săptămâni de pauză, va fi restanţa din etapa a 6-a, dintre Chindia Târgovişte şi Universitatea Craiova. Meciul de pe arena „Ilie Oană” din Ploieşti se va disputa marţi, 29 noiembrie, de la ora 19.00.
Duelul programat iniţial în a doua jumătate a lunii august a fost amânat, la cererea Universităţii Craiova, care urma să dispute returul play-off-ul pentru grupele Conference League, contra formaţiei israeliene Hapoel Beer Sheva.
Dacă s-ar fi jucat la data stabilită iniţial, Universitatea Craiova ar fi beneficiat de un lot complet şi ar fi prins Chindia, antrenată atunci de Adrian Mihalcea, într-o formă slabă, fără vreo victorie în campionat. În schimb, acum datele sunt diferite. Cu Toni Petrea pe bancă, dâmboviţenii sunt neînvinşi în campionat, acumulând nu mai puţin de 17 puncte în 7 partide, după ce în primele 11 runde strânseseră numai 3 puncte.
Universitatea Craiova, decimată pentru restanţa contra Chindiei Târgoviște! Pe cine nu poate miza Mirel Rădoi
Situaţia nu este complicată pentru Universitatea Craiova numai din punct de vedere al opozantei, ci şi din cauza absenţelor din lot pe care le are pentru acest joc. Cea mai importantă, cea a căpitanului, Nicuşor Bancu, operat recent de ligamente încrucişate, el urmând să rateze restul acestui sezon. Nici Elvir Koljic, Raul Silva şi Andrei Ivan nu sunt recuperaţi complet după accidentări şi vor absenta în partida de la Ploieşti.
De asemenea, Ştefan Baiaram şi Bogdan Mitrea nu pot fi folosiţi, deoarece sunt suspendaţi, în timp ce Jovan Markovic, Sergiu Hanca şi Ionuţ Vînă sunt excluşi din lot şi se antrenează separat, după decizia lui Mirel Rădoi, luată înaintea derby-ului cu Rapid.
Aşadar, nu mai puţin de nouă jucători sunt indisponibili pentru meciul pe care Universitatea Craiova se baza pentru a urca pe podiumul Superligii, în cazul unei victorii. De altfel, Mirel Rădoi a apelat la mai mulţi jucători de la echipa a doua a clubului, pentru a-şi putea desfăşura antrenamentele în perioada de pauză competiţională. Universitatea Craiova şi Chindia se vor întâlni şi pe 17 decembrie, de la ora 20.30, pe „Ion Oblemenco”, în returul campionatului.