O fază controversată a avut loc în minutul 36 când Baiaram a căzut în careul advers. Centralul Ionuț Coza a lăsat jocul să continue, iar VAR-ul nu a intervenit.
Arbitrul a oprit meciul pentru a ține un moment de reculegere în memoria regretatului Ilie Balaci. „Minunea Blondă” s-a stins din viață în urmă cu șase ani.
Universitatea Craiova (4-2-3-1): L. Popescu – Vlădoiu, Zajkov, Badelj, Bancu – Oshima, Screciu – Baiaram, Mora, Mitriță – Lukic
Rezerve: S. Lung, Ndong, Iago, Căpățînă, Maldonaldo, Sierra, Cicâldău, Houri, Bană, D. Barbu, A. Ivan, Ninaci
Antrenor: Costel Gâlcă
Botoșani (4-3-3): Anestis – Ad. Friday, G. Miron, R. Sadiku, Pavlovic – Fr. Junior, Ed. Florescu, Petro – Ongenda, Chică Roșă, Bodișteanu
Rezerve: E. Pap, Matricardi, Șeroni, Țigănașu. E. David, A. Salomon, Mouaddib, Pănoiu, Mitrov, L. Fulop, E. Lopez, Kaprof
Antrenor: Liviu Ciobotariu
Meciul Universitatea Craiova – FC Botoșani are loc în etapa 13 din Superliga, sezonul 2024 – 2025, iar partida este Live Video Online pe www.prosport.ro.
De asemenea, duelul de pe stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova poate fi urmărit și la televizor pe posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
Universitatea Craiova și FC Botoșani, formații cu obiective radical diferite în actuala stagiune, se duelează, duminică, 20 octombrie, de la ora 16:00, în etapa 13 a campionatului.
Înaintea acestei confruntări, Universitatea Craiova se află pe locul 2 în clasament, cu 20 de puncte adunate după 12 meciuri jucate. Lider în Superliga este Universitatea Cluj, cu 26 de puncte, dar și cu un meci în plus disputat față de olteni, respectiv cel din etapa 13. În runda precedentă, fotbaliștii lui Costel Gâlcă au remizat pe terenul unei echipe dificile și foarte bine organizată din punct de vedere defensiv, Oțelul Galați, scor 1-1.
De partea cealaltă, FC Botoșani este „lanterna roșie” a Superligii, cu doar 11 puncte adunate după 11 partide jucate. Totuși, moldovenii sunt într-o ușoară creștere de formă, după ce în etapa trecută au izbutit să o învingă pe Rapid București, scor 2-0 pe teren propriu.
La capitolul dueluri directe, oltenii au un ușor avantaj moral. În ultimele 5 întâlniri cu cei de la FC Botoșani au izbutit să se impună de 3 ori. O partidă s-a încheiat la egalitate, iar o dată a câștigat gruparea din Moldova.
Universitatea Craiova: Popescu – Vlădoiu, Maldonado, Zajkov, Bancu – Oshima, Căpățână – Baiaram, Bouri, Mitriță – Lukic Antrenor: Costel Gâlcă
FC Botoșani: Anestis – Friday, Sadiku, Miron, Pavlovic – Florescu, Fulop, Junior, Bodișteanu – Ongenda, Chică-Roșă Antrenor: Liviu Ciobotariu
La conferința de presă premergătoare jocului de duminică, Costel Gâlcă a transmis că se așteaptă la un duel dificil, în ciuda poziției din clasament pe care o ocupă FC Botoșani:
Toate meciurile sunt foarte dificile, fiindcă toate echipele şi-au îmbunătăţit loturile şi au antrenori cu mare experienţă, cu multe meciuri în campionat. Tot timpul am spus că ne vom bate la titlu şi trebuie să facem un meci complet, cu intensitate mai mare, cu organizare mai bună. Depinde numai de noi, de atitudinea noastră, de efortul pe care-l vom depune. Trebuie să creştem în omogenitate, lotul este mult mai bine şi putem să alegem, să venim cu oameni de calitate de pe bancă. Maldonado a ajuns, chiar dacă mai târziu. Pe Anzor îl aşteptăm să reintre în antrenamente, suntem mai bine fizic şi vom arăta mult mai bine când vom avea tot lotul. Sunt mulţi antrenori cu experienţă şi meciurile vor fi mai complicate. Nu contează cum joacă adversarul, ci ce propunem noi în fiecare meci. Alex Cicâldău ne va ajuta foarte mult, are calitate, joacă rapid, ne va ajuta, eu aveam nevoie de un jucător ca el. Noi ne dorim să fie alături de noi galeria, au fost mereu, au făcut drumuri prin ţară şi avem nevoie să revină cât mai repede alături de noi”, a declarat antrenorul Universității Craiova.
Din tabăra adversă, Liviu Ciobotariu a transmis următoarele:
Este clar că avem o misiune grea, o misiune dificilă, întâlnim un adversar care, în special pe teren propriu, dar și în deplasare, practică un joc bun. O echipă cu jucători de o calitate foarte bună, Mitriță, Ivan, Baiaram, jucători care pot face diferența în fiecare moment. Așa că trebuie să fim foarte pregătiți pentru acest examen. Suntem într-un moment bun, venim după un rezultat pozitiv, dar este clar că va trebui să fim foarte bine montați pentru acest joc. Craiova este o echipă puternică, s-a luptat în ultimele sezoane pentru câștigarea titlului. Echipa a arătat foarte bine în această perioadă, prilejuită de întreruperea campionatului pentru jocurile echipei naționale, jucătorii mei s-au antrenat 100%, suntem motivați să mergem la Craiova să scoatem un rezultat pozitiv. Îmi doresc acest lucru atât eu cât și jucătorii. Avem nevoie de puncte, avem nevoie de continuitate, avem nevoie de ceea ce înseamnă continuitate în rezultate pozitive. Suntem pregătiți pentru acest examen. Știm că nu va fi ușor, dar echipa a arătat foarte bine în această perioadă de pregătire”, a spus antrenorul lui FC Botoșani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER