Universitatea Craiova i-a găsit înlocuitor lui Eugen Neagoe. „El e antrenorul principal!” Mihai Rotaru a anunțat când ar putea să stea „Geană” pe banca oltenilor
Eugen Neagoe se află în litigiu cu U Cluj și nu poate sta pe banca tehnică a oltenilor, iar Mihai Rotaru i-a găsit înlocuitor chiar în curtea formației din Bănie.
Universitatea Craiova i-a găsit înlocuitor lui Eugen Neagoe! Mihai Rotaru a anunțat când ar putea sta „Geană” pe banca oltenilor
Mihai Rotaru a vorbit despre situația de la Universitatea Craiova, echipă care nu s-a putut baza pe Eugen Neagoe la meciul pierdut cu FC Botoșani, scor 0-1, din etapa 22 din Superliga.
Patronul grupării din Bănie a dezvăluit că antrenor principal la Universitatea Craiova este Corneliu Papură, așa cum ProSport a anunțat, însă speră ca Eugen Neagoe să își rezolve situația până la partida cu Farul de la Constanța și să stea pe banca tehnică a oltenilor.
„Corneliu Papură are un contract de antrenor principal cu noi. Conform regulamentelor în vigoare sperăm ca în cel mai scurt timp Eugen Neagoe să-și rezolve problema cu U Cluj, de ce nu săptămâna aceasta, și apoi lucrurile vor intra pe un făgaș normal. Dacă v-a spus domnul Burchel că Papură este antrenorul principal în acte, înseamnă că așa e.
Noi aveam și varianta Gică Craioveanu, numai că era în Spania. În club îi avem cu licența PRO pe Sorin Cârțu, Corneliu Papură, Nae Ungureanu și Gică Craioveanu. Sperăm că Eugen Neagoe va fi pe bancă la meciul cu Hermannstadt, dar luăm în calcul că ar putea fi la partida cu Farul din deplasare”, a declarat Mihai Rotaru, conform Fanatik.
Eugen Neagoe a restituit banii către U Cluj
Mihai Rotaru, patronul formației Universitatea Craiova, a explicat și care este situația lui Eugen Neagoe, antrenor care se află în litigiu cu U Cluj, iar acesta a dezvăluit că antrenorul a restituit către gruparea din Cluj Napoca toți banii pe care era obligat să îi dea înapoi.
„Domnul Neagoe a cerut o reziliere unilaterală cu U Cluj, este o acțiune individuală, dar permisă de regulamente. Împotriva acestei acțiuni se protejează în mod uzual acea numită clauză de reziliere. Nu a existat și atunci obligativitatea domniei sale este de a restitui jumătate din banii primiți în această perioadă.
A făcut acest lucru pentru că erau 4 luni, dintre care 2 neplătite, a restituit și ultimul salariu primit, dar în România nu este ca la FIFA. Nu înseamnă că e mai bine sau mai rău, înțeleg că se fac niște demersuri ca să se schimbe această situație.
Orice acțiune, chiar dacă este o înțelegere între părți, trebuie constatată de comisii. De exemplu, dacă eu reziliez cu un jucător de comun acord, această reziliere, chiar dacă e făcută de comun acord, trebuie să treacă prin așa zisele Comisii de Disciplină și acestea să constate”, a mai spus Rotaru pentru sursa citată mai sus.