Universitatea Craiova, în criză de fundaşi stânga pe final de sezon. Eugen Neagoe, nevoit să improvizeze

Universitatea Craiova, în criză de fundaşi stânga pe final de sezon. Eugen Neagoe, nevoit să improvizeze
Universitatea Craiova, în criză de fundaşi stânga pe final de sezon
  • Publicat:

Deşi îi are în lot pe trei dintre cei mai buni fundaşi stânga din primul eşalon, Nicuşor Bancu, Bogdan Vătăjelu şi Basilio Ndong, Universitatea Craiova nu beneficiază de aportul lor pe final de sezon. Primii doi absentează pe termen lung şi campionatul s-a încheiat deja pentru ei, în timp ce Ndong a anunţat forfait înaintea meciului din week-end-ul trecut, cu CFR Cluj. Toţi cei trei fundaşi stânga ai formaţiei din Bănie sunt internaţionali.

Universitatea Craiova, în criză de fundaşi stânga pe final de sezon. Eugen Neagoe, nevoit să improvizeze

Nicuşor Bancu s-a accidentat în toamnă, la derby-ul cu Rapid din Giuleşti, suferind o ruptură de ligamente încrucişate, iar revenirea sa pe teren este prevăzută pentru stagiunea următoare. Deşi se antrenează alături de colegii săi de câteva săptămâni, căpitanul Universităţii Craiova nu va fi forţat în acest campionat, urmând ca după pregătirea de vară şi meciurile amicale din cantonament, să se apropie de forma sportivă obişnuită.

Sezonul s-a încheiat pentru Vătăjelu, care este şi la final de contract.

Înlocuitorul de drept al lui Nicuşor Bancu era Bogdan Vătăjelu, folosit de olteni ca fundaş dreapta atunci când „Bancone” era valid. Numai că „Vătă” a suferit şi el o accidentare gravă înaintea play-off-ului, într-un meci cu UTA pe teren propriu şi nu va fi recuperat până la finalul campionatului. Fundaşul de 30 de ani este şi la final de contract cu gruparea din Bănie, dar finanţatorul Mihai Rotaru a anunţat deja intenţia clubului de a-i prelungi acordul care expiră în vara aceasta.

Ndong ar putea fi recuperat pentru ultimele meciuri, Badelj a confirmat şi ca fundaş stânga

Înaintea partidei din Gruia, cu CFR Cluj, s-a accidentat şi Basilio Ndong, internaţionalul din Guineea Ecuatorială, care avusese evoluţii decente de când a ajuns în Bănie, în iarna trecută. Sunt şanse totuşi ca „Busuioc”, aşa cum este alintat africanul, să fie recuperat totuşi pentru ultimele meciuri de campionat.

Deşi oltenii l-au avut în lot pe tânărul Denis Benga, jucător utilizat titular de Mirel Rădoi pe finalul mandatului său în Bănie, Eugen Neagoe a decis să improvizeze pe postul de fundaş stânga cu un alt jucător de perspectivă, croatul Juraj Badelj, care a confirmat în Gruia, chiar dacă postul său de bază este cel de stoper. Badelj a avut o evoluţie bună pe terenul campioanei şi a fost implicat într-una dintre fazele controversate ale partidei, când mingea i-a atins mâna în careul propriu, iar gazdele au solicitat penalty. Totuşi, decizia arbitrului şi a VAR, de a lăsa jocul să continue, a fost confirmată şi de şeful CCA, Kyros Vassaras, care a explicat că intervenţia jucătorului croat nu trebuia penalizată.

Cosmin STAICU / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×