Universitatea Craiova l-a readus în club pe omul care i-a descoperit pe Mihăilă, Screciu şi Markovic. EXCLUSIV
Silviu Bogdan (56 de ani), cel care i-a descoperit pe Valentin Mihăilă, Vladimir Screciu sau Jovan Markovic şi i-a adus la şcoala sa de fotbal, a revenit la Universitatea Craiova în cadrul departamentului de scouting.
El a mai fost şeful acestui sector din cadrul clubului, îndeplinind apoi şi funcţia de manager al Academiei Universităţii Craiova. În 2019, Silviu Bogdan a părăsit gruparea din Bănie, activând apoi, pentru scurte perioade, la cluburi precum CFR Cluj sau Turris Turnu Măgurele. Fost arbitru, Silviu Bogdan a fost şi în fruntea AJF Dolj din 2012 până în 2016.
Silviu Bogdan a dat lovitura cu Mihăilă şi Screciu
Silviu Bogdan a încasat peste 2,5 milioane de euro din afacerile cu Mihai Rotaru şi Universitatea Craiova. Când s-a înţeles cu acţionarul principal al clubului pentru o asociere, Silviu Bogdan i-a cedat toţi jucătorii de la şcoala sa de fotbal în schimbul sumei de 200.000 de euro, păstrând un procent ce 25 la sută din fiecare jucător în cazul unei vânzări.
Astfel, din trasferurile lui Valentin Mihăilă la AC Parma, Vladimir Screciu la Genk şi Andrei Vlad la FCSB, lui Silviu Bogdan i-au revenit peste 2,5 milioane de euro. În afara acestora, Silviu Bogdan mai are procente din eventualele cedări ale lui Jovan Markovic, Ştefan Baiaram sau Ştefan Vlădoiu.
Radu Drăguşin şi Ionuţ Radu sunt alţi fotbalişti pe care Silviu Bogdan a pus ochii pe când aceştia aveau o vârstă fragedă, dar nu a reuşit să-i aducă la şcoala sa de fotbal.
În acest moment, Silviu Bogdan are o echipă înscrisă în Liga a IV-a Dolj, Viitorul Ştiinţa Craiova.