Universitatea Craiova a fost învinsă de Farul Constanța, scor 2-3, în etapa a 3-a din play-off-ul Superligii, sezonul 2022 – 2023, dar aceasta nu este singura problemă a echipei lui Eugen Neagoe.
Pe lângă faptul că oltenii au rămas la 10 puncte în spatele liderului Farul Constanța după înfrângerea suferită la Ovidiu, Universitatea Craiova a pierdut și un jucător important din lotul Universității Craiova.
După ce la partida cu CFR Cluj s-au rupt Vladimir Screciu și Alexandru Ișfan, acum Eugen Neagoe ar putea să nu se mai poată baza nici pe Elvir Koljic la următoarele partide din play-off-ul Superligii. Atacantul bosniac care a înscris primul gol al oltenilor în meciul cu Farul Constanța a cerut să fie înlocuit în minutul 62 al partidei de la Ovidiu.
Elvir Koljic îl înlocuise pe Jovan Markovic în echipa de start a Universității Craiova la meciul cu Farul Constanța, însă bosniacul a rezistat pe teren doar 62 de minute. Atacantul din Bănie a acuzat dureri în zona inghinală și a cerut să fie înlocuit.
Astfel, Eugen Neagoe l-a introdus pe Markovic în locul său și veștile în ceea ce îl privește pe atacantul bosniac nu sunt bune. La finalul meciului de la Ovidiu, antrenorul oltenilor a recunoscut că Elvir are probleme medicale.
„Koljic are o problemă, l-am schimbat pentru că s-a lovit și nu mai putea continua. Ceilalți nu au probleme”, a spus Eugen Neagoe la finalul meciului Farul Constanța – Universitatea Craiova, scor 3-2.
Un alt jucător pe care Eugen Neagoe nu se poate baza în play-off-ul Superligii este căpitanul Nicușor Bancu, cel care a fost operat și se află în proces de recuperare.
Pentru Universitatea Craiova urmează duelul cu Rapid București din etapa a 4-a, duminică, 16 aprilie, ora 21.00, pe stadionul „Ion Oblemenco”, iar partida este Live Video Online pe ProSport și la TV pe Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER