Universitatea Craiova nu a reușit să își rezolve cea mai mare problemă nici după cantonamentul din Antalya. Concluziile lui Nicușor Bancu: „Așa pățim noi de fiecare dată”. Detalii despre situația lui Alex Mitriță, accidentat în amicalul cu Slovacko
CORESPONDENȚĂ DIN ANTALYA. Universitatea Craiova nu a reușit să își rezolve cea mai mare problemă din acest sezon nici după cantonamentul din Turcia, după cum a explicat chiar căpitanul formației din Bănie, Nicușor Bancu.
Echipa pregătită de bulgarul Ivaylo Petev a remizat în cursul zilei de duminică, scor 1-1, cu gruparea cehă Slovacko în ultimul meci amical disputat în acest stagiu de pregătire, joc ce a fost urmărit de la fața locului de către acționarul majoritar al clubului alb-albastru, Mihai Rotaru, dar și de către rivalii de la FCSB.
Nicușor Bancu, frustrat că Universitatea Craiova nu a reușit să își rezolve cea mai mare problemă în urma cantonamentului din Antalya
La finalul partidei, fundașul stânga în vârstă de 31 de ani s-a arătat oarecum frustrat de faptul că el și coechipierii lui nu au reușit să rezolve problema reprezentată de numărul mare de ratări din aproape fiecare meci.
De asemenea, Bancu a vorbit și despre situația medicală a lui Alexandru Mitriță, cel care a suferit în acest amical o accidentare, care însă s-a dovedit ulterior a fi una destul de ușoară.
„Mă bucur că toată lumea este sănătoasă, chiar dacă Mitri (n.r. Alexandru Mitriță) a avut ceva probleme acum, dar nu e nimic grav, își va reveni cu siguranță. Sperăm ca și Screciu să își revină cât de curând. Ne-am pregătit foarte bine, în acest meci cred că ne-am descurcat mult mai bine decât în primul meci și sperăm să continuăm tot așa. Cei cu care am jucat azi sunt o echipă puternică și ne-am ridicat la nivelul lor, chiar mai buni decât ei.
Da, din păcate iar am ratat foarte mult și am primit și gol după ce am ratat noi foarte mult, ca de obicei, așa pățim noi de fiecare dată. Probabil că și asta e o problemă. Adică, dacă am înscrie noi de două-trei ori și ar fi 3-0 pentru noi, nu ar mai fi o problemă, dar la 1-0 stai cu emoții, orice fază poate să fie gol și nu este bine. Încercăm pe viitor să lucrăm mai mult pe faza de atac.
Acum am pregătit cu totul și cu totul altceva în cantonament, am încercat să pregătim tot ce ține de atac, apărare, mijloc. Acasă cu siguranță că vom pune la punct acest lucru și sperăm ca din ocaziile pe care le avem să marcăm mai mult decât am făcut-o până acum.
(n.r. dacă așteaptă reluarea campionatului) Cu siguranță, da, am suferit aici destul, am alergat, am suferit mult cu toții. Este foarte frumos că începe campionatul, să joci alături de suporteri, de familie, ești plecat de lângă ei, este altceva. Așteptăm duminică să vină cât mai multă lume la stadion și să ii batem pe cei de la Farul. Eu nu am probleme cu condiția fizică, cred că știe toată lumea asta. Mă bucur că și colegii mei au avut aceeași atitudine ca și mine. Astăzi am făcut o partidă foarte bună. Chiar dacă nu am câștigat, jocul a fost unul bun, după părerea mea.
Da, știți cum este, nu prea seamănă meciurile amicale cu cele oficiale. Cu siguranță, la meciul cu Farul va fi altceva, când joci pe puncte și pe bani, este cu totul și cu totul altceva.
Este normal, este patronul echipei, a venit de fiecare dată alături de noi și ne susține orice ar fi. Odată și odată tot trebuia să ne întâlnim cu ele (n.r. cu Farul și FCSB). Chiar dacă sunt meciuri dificile, este bine că le avem acum, suntem pregătiți cu toții, sănătoși.
(n.r. despre Euro 2024) Mai sunt 4-5 luni, deocamdată vreau să fiu sănătos, fără sănătate nu poți să ajungi la EURO”, a spus Nicușor Bancu la finalul meciului amical cu Slovacko.
-
Echipa ProSport, formată din Andrei Preotu (reporter), Christian Luță (reporter) și Daniel Reinhardt (operator), vă oferă, din Antalya, cele mai noi informații și exclusivități legate de echipele românești care se antrenează în Turcia. Afli primul de pe www.prosport.ro cele mai relevante știri despre cluburile din Superliga.