Universitatea Craiova nu se mai mută de pe stadionul Ion Oblemenco! Anunțul primarului din Bănie
Dacă pe teren încă nu are un coordonator de joc veritabil, de clasă, puştiul Ştefan Baiaram, care a primit numărul 10 în acest sezon, nefiind „copt” încă pentru responsabilităţile presupuse de acest rol, Universitatea Craiova şi-a luat un „decar de festival”.
Oltenii i-au oferit celebrului DJ german, Paul van Dyk, un tricou personalizat, care avea pe spate numărul 10. DJ-ul a mixat sâmbătă seara pe „Ion Oblemenco”, în a doua zi de festival Intencity.
Deşi au avut de suferit din cauza festivalului din Bănie, fiind nevoiţi să se mute la Severin pentru cel puţin trei meciuri de campionat, dar mai ales pentru prima manşă a play-off-ului Conference League, cu Hapoel Beer Sheva, oficialii Universităţii Craiova au promovat festivalul Intencity şi n-au scăpat prilejul de a-i face şi un cadou renumitului DJ.
Universitatea Craiova şi-a luat „decar de festival”. La anul, oltenii nu vor mai pleca de pe „Ion Oblemenco” în timpul „Intencity”
Alături de Paul van Dyk, artişti precum Jason Derulo, Afrojack, DJ Snake, Jason Derulo, Afrojack, Luis Fonsi, Clean Bandit, Lost Frenquencies, East 17, La Bouche, Nana, Sandra, Ricchi e Poveri, Thomas Anders and The Modern Talking Band, No Mercy, Boney M au urcat pe scena festivalului din Bănie în cele trei zile de concerte. După încheierea festivalului Intencity, gazonul de pe „Ion Oblemenco” va fi înlocuit, astfel încât stadionul nu va găzdui partide de fotbal timp de mai mult de o lună de zile.
În 2023, festivalul Intencity ar putea fi devansat pentru luna iunie, în pauza competiţională a Superligii, chiar în perioada Zilelor Municipiului Craiova, aşa încât Universitatea Craiova, precum şi FCU să nu mai fie nevoie să-şi dispute meciurile oficiale în alte localităţi. Anunţul a fost făcut chiar de primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.
„Trebuie să schimbăm și data, pentru că anul acesta a fost o excepție: am vrut să avem promovare la pachet cu festivalul de animație și a fost timpul extrem de scurt pentru organizare, licitațiile s-au terminat abia în iulie. Anul viitor ne gândim ca festivalul să fie în preajma zilelor orașului, când e și pauza competițională la fotbal, ca să împăcam și fanii sportului rege” a anunţat primarul Lia Olguţa Vasilescu pe pagina sa de facebook. De asemenea, edilul a anunţat o promovare mult mai intensă a festivalului, iar prima măsură este ca echipele de sală ale SCM Craiova să poarte tricouri inscripţionate cu numele festivalului care se doreşte a deveni tradiţional în Bănie.