Universitatea Craiova se pregătește de asaltul pentru titlu și preliminariile cupelor europene! Când se reuneşte echipa lui Costel Gâlcă și ce destinație a ales pentru cantonament
Universitatea Craiova a intrat în vacanţă mai târziu decât majoritatea echipelor din Superligă, având de disputat barajul de Conference League cu Universitatea Cluj.
Oltenii au parte de numai două săptămâni de vacanţă, fiindcă se vor reuni sub comanda lui Costel Gâlcă pe 10 iunie şi se vor pregăti pe plan local, la cantonamentul „Ilie Balaci” din Lunca Jiului, până pe 16 iunie.
Universitatea Craiova se pregătește de asaltul pentru titlu și preliminariile cupelor europene! Când se reunesc oltenii lui Costel Gâlcă
Între 17 iunie şi 1 iulie, Universitatea Craiova şi-a programat un stagiu de pregătire în Austria, în destinaţia care era tradiţională pentru stagiul de vară al „juveţilor”, la Neustift Im Stubaital, unde se mai efectuaseră cinci stagii de vară.
Numai anul trecut au absentat alb-albaştrii din respectiva locaţie, deoarece Mihai Rotaru hotărâse să boicoteze Austria, după votul negativ acordat României în privinţa aderării la spaţiul Schengen. Oltenii revin pentru stagiul de vară în Austria, după ce anul trecut s-au pregătit la Bansko, unde Mihai Rotaru l-a întâlnit pe Ivaylo Petev
Cu Eugen Neagoe antrenor, Ştiinţa s-a pregătit anul trecut în Bulgaria, la Bansko. Acolo, Mihai Rotaru avea să-l cunoască pe Ivaylo Petev, cu care s-a întreţinut îndelung şi cei doi au observat că au aceeaşi viziune despre fotbal. Aşa că în toamna trecută, după ce antrenorul bulgar s-a despărţit de Ludogorets Razgrad, Miha Rotaru l-a adus în Bănie şi cunoaştem povestea fără happy-end a colaborării celor doi.
„România în Schengen, Știința înapoi în Austria. Neustift Im Stubaital, «casa» Științei pentru 2 săptămâni. În acest loc s-a pregătit reprezentativa Spaniei pentru EURO 2008, iar în alți ani s-au antrenat Naționalele României și Franței. Dintre echipele de club regăsim formații de tradiție precum Ajax Amsterdam, Eintracht Frankfurt, VFB Stuttgart, Legia sau Genoa. Știința se întoarce în localitatea Neustift Im Stubaital pentru a 5-a oară, devenind deja o tradiție a stagiului de vară” este anunţul Universităţii Craiova.
Pe 19 iunie, Universitatea Craiova îşi află adversara din Conference League
Universitatea Craiova s-a calificat pentru a şaptea oară în ultimii în opt ani în cupele europene şi va intra în Conference League în turul 2 preliminar, unde va fi cap de serie.
În schimb, dacă se califică în turul 3 preliminar, Universitatea Craiova nu va mai fi cap de serie. Ştiinţa îşi află adversarul din turul 2 preliminar pe 19 iunie, iar dubla manşă din această fază se va disputa pe 25 iulie şi 1 august.
Pentru a ajunge în grupele Conference League, echipa lui Costel Gâlcă trebuie să treacă două tururi preliminare şi play-off-ul. La ultima prezenţă în competiţiile europene, acum doi ani, Universitatea Craiova a ratat calificarea în grupele Conference League la lovituri de departajare, în returul cu israelienii de la Hapoel Beer Sheva.