Universitatea Craiova, transfer bombă. Mihai Rotaru a plătit 900.000 de euro: „Tocmai l-am vândut”

Foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Aşa cum ProSport a anunţat în premieră în urmă cu două săptămâni, Universitatea Craiova a activat clauza de cumpărare a internaţionalului din Honduras, Denil Maldonado.

Universitatea Craiova tocmai ce a efectuat un prim transfer, iar patronul Mihai Rotaru a scos din buzunar 900.000 de euro pentru această mutare importantă.

Fundașul central Denil Maldonado a fost achiziționat defintiv, după ce până acum fusese împrumutat cu opțiune de cumpărare de la echipa Motagua din țara sa natală, Honduras, cea care a confirmat transferul.

Mihai Rotaru, transfer bombă la Universitatea Craiova

Internaționalul din Honduras Denil Maldonado a fost transferat definitiv de Universitatea Craiova. Mihai Rotaru a fost convins de ultimele prestații ale stoperului în vârstă de 26 de ani, în ciuda faptului că acesta a gafat decisiv de mai multe ori de când îmbracă tricoul Științei.

Cel mai grav „a comis-o” în cupele europene, când și-a lăsat echipa în inferioritate numerică în deplasare cu Maribor, atunci când „juveții” au cedat cu 0-2, scor care nu a mai putut fi remontat în manșa secundă de pe „Ion Oblemenco”.

În ciuda acestor erori, multe dintre ele grave, Mihai Rotaru l-a achiziționat definitiv pe fundașul central hondurian, scrie orangesport.ro. Conducerea clubului Motagua a confirmat transferul lui Denil Maldonado la Universitatea Craiova. Gruparea din Bănie achitase deja 200.000 de euro pentru împrumutul fotbalistului la începtul lui 2024

„Da, tocmai l-am vândut pe Denil. Wow!”, a spus Emilio Izaguirre, într-o transmisiune live pe reţelele sociale, potrivit Radio America.

În ultimii ani, stoperul a mai fost împrumutat la Pachuca (Mexic), CD Everton (Chile) şi Los Angeles FC (SUA).

Denil Maldonado a bifat 16 meciuri (1301 minute) jucate în toate competiţiile sezonului la Universitatea Craiova, perioadă în care a marcat două goluri.

Niște jucători care au lipsă de cultură fotbalistică, de modul în care trebuie să se exprime pe teren. Maldonado, la golul doi (n.r. – Farul – Craiova 3-2). Un fundaș central de calitate are un plasament bun, intuitiv. El are plasamentul prost, se și elimină cu o alunecare aiurea. Nu poți să vii cu asemenea atitudini și exprimări. Acolo îți trebuie un jucător cu o calitate intuitivă, mai ales în asemenea meciuri – Sorin Cîrțu (Digi Sport)

Foto: Profimediaimages 20.11.2024

Cu un ochi râde și cu altul plânge. Ce a pățit stoperul din Bănie

Denil Maldonado abia ce a ratat calificarea directă la Gold Cup cu naţionala Hondurasului. Chiar dacă a câștigat turul cu 2-0 contra Mexicului în sferturile de finală ale CONCACAAF Nations League, naționala din Honduras a fostul pulverizată în manșa secundă, scor 0-4, la Toluca.

Fundașul Universității Craiova a fost căpitanul Hondurasului în cele două meciuri contra Mexicului. Maldonado l-a anihilat cu brio în tur pe atacantul lui Fulham, Raul Jimenez, însă în meciul 2, acesta a scăpat din marcaj și a deschis scorul, în minutul 42, celelalte reușite purtând semnătura lui Henry Martin (2) şi Jorge Sanchez.

Pentru Denil Maldonado şi compania nu e nimic deocamdată pierdut, ei mai au o şansă de a ajunge la Gold Cup, naţionala Hondurasului urmând a participa la un play-off de calificare.

 

Publicat: 22 11. 2024, 10:06
Actualizat: 22 11. 2024, 11:13