FC Botoșani s-a întors din cantonamentul din Austria la 5 iulie 2023, însă a făcut-o fără cel mai important jucător: Sebastian Mailat. Chiar și în poza postată la finalul cantonamentului de contul de Facebook al clubului din Superliga se observă că Mailat lipsește din ea (vezi FOTO principal).
Aflat pe locul 3 în clasamentul golgeterilor, cu 16 reușite, Sebastian Mailat s-a accidentat într-un meci amical disputat în Austria de FC Botoșani. Fotbalistul a ieșit de pe teren și a fost trimis direct în România pentru investigații suplimentare.
Din informațiile ProSport, Sebastian Mailat a primit un verdict crunt din partea medicilor: ruptură de ligamente încrucișate.
Zalgiris Vilnius, campioana Lituaniei, a fost în negocieri avansate cu Valeriu Iftime pentru a-l cumpăra pe Sebastian Mailat de la FC Botoșani. Patronul moldovenilor a cerut în schimbul aripei sale puțin peste un milion de euro, însă lituanienii n-au fost de acord.
Dacă Iftime ar fi acceptat să-l cedeze pe Mailat pe o sumă mai mică la Zalgiris Vilnius, din informațiile ProSport, fotbalistul ar fi urmat să primească 70.000 de euro la semnătură și un salariu lunar de 20.000 de euro timp de trei ani.
Într-o declarație oferită pentru ProSport în luna iunie, Iftime explica de ce a refuzat oferta venită pentru Mailat:
„Este clar că Mailat a ajuns la un nivel care îi permite să joace la orice echipă cu pretenții din România, dar eu zic că el este gata să facă pasul la un club din străinătate. El acum se află la antrenamente cu noi și se pregătește foarte bine, dar este adevărat și ceea ce mă întrebați. Am primit o ofertă concretă, nu vorbe, pentru Mailat. Este adevărat că echipa care mi-a trimis oferta scrisă pentru Mailat este campioana Lituaniei. Cei de acolo mi-au oferit o sumă, dar eu am cerut o altă sumă și acum suntem în negocieri. Aștept răspunsul lor. Mailat a crescut mult în valoare, iar eu am încredere că el o să facă față și la un club din străinătate. E clar că dacă va pleca de la noi vom slăbi un pic, dar suntem în discuții și pentru a întări echipa. Lucrăm la lista de transferuri, iar în momentul în care îi vom semna pe cei pe care îi dorim o să vă anunțăm” – Valeriu Iftime
„Este clar că Mailat a ajuns la un nivel care îi permite să joace la orice echipă cu pretenții din România, dar eu zic că el este gata să facă pasul la un club din străinătate. El acum se află la antrenamente cu noi și se pregătește foarte bine, dar este adevărat și ceea ce mă întrebați. Am primit o ofertă concretă, nu vorbe, pentru Mailat. Este adevărat că echipa care mi-a trimis oferta scrisă pentru Mailat este campioana Lituaniei.
Cei de acolo mi-au oferit o sumă, dar eu am cerut o altă sumă și acum suntem în negocieri. Aștept răspunsul lor. Mailat a crescut mult în valoare, iar eu am încredere că el o să facă față și la un club din străinătate. E clar că dacă va pleca de la noi vom slăbi un pic, dar suntem în discuții și pentru a întări echipa. Lucrăm la lista de transferuri, iar în momentul în care îi vom semna pe cei pe care îi dorim o să vă anunțăm” – Valeriu Iftime
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER