Urmează CFR Cluj – UTA, contează Balint pe Roger și Otele?
Runda cu numărul 28 a Superligii programează, joi (ora 17), duelul CFR Cluj și UTA, care recent a căpătat și alte conotații. Este vorba despre cazurile fotbaliștilor Roger Junio și Philip Otele, care astăzi la Arad, dar care, în luna ianuarie, păreau să îmbrățișeze cauza campioanei României.
Petrescu: „Roger joacă împotriva noastră, eu nu mai înțeleg fotbalul”
În iarna lui 2022, CFR Cluj i l-a luat UTA-ei pe Roger jr, care – între timp – a ajuns din nou la Arad și sub comanda lui Laszlo Balint, prevalându-se de faptul că a fost exclus de pe lista pentru campionat a „feroviarilor” și a fost declarat liber de FIFA.
„Oficialii” și antrenorul campioanei nu înțeleg cum a fost posibil așa ceva și-l amenință și azi pe mijlocașul brazilian cu instanțele sportive, dar în „colimator” a intrat și gruparea care l-a reprimit în sânul său pe Roger jr. Nu mai departe de zilele trecute, Dan Petrescu a catalogat drept incredibilă „speța” ce-l aduce pe mijlocașul de 26 de ani ca adversar în Gruia joi. „Roger, care trebuia să fie la noi, joacă împotrivă noastră. Eu nu mai înțeleg fotbalul, ce se întâmplă, ce reguli sunt în fotbalul ăsta. Are contract cu noi și el pleacă atunci când vrea. Pe mine mă depășește. Avea contract cu noi, a plecat și joacă la alții. Din cauză că n-avem voie pe listă, că nu ne lasă nu știu cine. Ce listă, mă? Lăsați-ne și pe noi liberi, că am jucat 45 de meciuri. Să ne lase în pace cu lista asta, mi se pare penibil, nu poți impune câți jucători să punem și câți nu. Mi se pare incredibil asta! E problema numărul unu, că nu avem jucători, mai ales de atac!”, a spus tehnicianul CFR-ului, anunțând absenețele lui Birligea și Malele pentru disputa cu arădenii.
Balint: „Situația aduce o doză de presiune pe Roger, dar el mi-a spus că nu e niciun fel de problemă”
În tabăra „Bătrânei Doamne”, Laszlo Balint trebuie să ia în considerare și implicațiile mentale pe care le-ar avea o eventuală folosire a lui Roger jr cu CFR. Cu atât mai mult cu cât brazilianul nu a redebutat deloc bine în „alb-roșu”, jucând mult sub potențial atât în remiza cu Hermannstadt (0-0), cât și în eșecul (0-1) cu Farul.
„Nu știu ce nu se înțelege, Roger joacă la UTA pentru că are drept de joc la UTA. Contractul său a fost înregistrat ca și toate celelalte, din ce știu eu există accept de la FIFA, iar asta înseamnă că există accept și de la FRF și LPF. Din momentul în care conducerea mi-a comunicat că Roger e jucătorul nostru cu acte în regulă, eu l-am tratat ca pe un oricare jucător al UTA-ei. Pe de altă parte, e o situație care – cumva – aduce o doză de presiune pe fotbalist, cu toate că am discutat cu el și mi-a spus că nu e niciun fel de problemă și că-și va face treaba la echipa la care este legitimat, iar aceasta în acest moment este UTA. E un jucător profesionist, nu este probabil nici primul, nici ultimul caz de asemenea factură. Deci noi ne bazăm pe Roger la acest meci, dar și pe Otele”, a explicat antrenorul „Bătrânei Doamne”.
„Otele ne-a garantat că este 100% pentru UTA”
Și ajungem la celălalt caz comun CFR – UTA. Nigerianul Philip Otele a semnat un contract cu campioana valabil din iulie 2023. El și-a forțat plecarea în Gruia chiar în această iarnă, inclusiv în ultima zi de transferuri în România, când a refuzat să se antreneze sub comanda lui Balint, dar conducerile celor două cluburi nu s-au înțeles asupra unei sume de transfer. Apoi, mijlocașul de 23 de ani pare că a acceptat situația și rămâne fidel, încă 4 luni de zile, cauzei utiste.
„Pe undeva, trebuie să-l înțelegem și pe Otele. El ar fi putut să meargă încă de acum la CFR și să aibă șanse foarte mari să-și adauge la palmares un titlu de campion. Fiind la UTA suntem subiectivi și vedem altfel situația, dar trebuie să păstrăm cumva și o doză de realism și să înțelegem un pic și perspectiva jucătorului. Dar, una peste alta, din discuțiile pe care le-am avut și duminică și luni cu el, atât eu, cât și cei din conducerea clubului, Otele ne-a garantat că este sută la sută pentru UTA și va da totul în cazul în care se va apela la serviciile lui. Asta ne dorim și noi, dar și el și anume să arate că este un jucător foarte bun pentru tot ceea ce înseamnă Liga 1. Asta înseamnă că ar trebui să demonstreze că este acel jucător capabil să facă diferența, iar noi avem încredere calitățile sale.
Alte scenarii nu luăm în calcul, ci mai degrabă suntem atenți la latura sa fizică. Fiind un jucător exploziv, Otele are momente și momente în timpul unui meci, când a fost decisiv sau când a dispărut un pic din joc. La el a existat în această iarnă și o discontinuitate în procesul de pregătire, iat atunci apar foarte multe gânduri. E clar că și din punct de vedere fizic nu ai cum să fii la potențial maxim, dar în ultima etapă a jucat 45 de minute la un nivel, să spunem, acceptabil. Eu m-aș fi așteptat la mai mult, dar e clar și-a pus amprenta pe jocul nostru, la fel ca și la Hermannstadt. Concluzionând, calitățile lui sunt evidente, mai departe e important este să aibă concentrarea și determinarea necesare pentru a și le pune în valoare la nivelul maxim”.
Benzar s-ar putea trata în Serbia
Față de meciul cu Farul, UTA are două probleme suplimentare de lot. Idriz Batha este suspendat după cel de-al 9-lea cartonaș galben al sezonului, iar Romario Benzar s-a accidentat. Fostul internațional a suferit o ruptură musculară de 4 centimetri la coapsa piciorului drept și s-ar putea trata în Serbia, la celebra tămăduitoare Marijana Kovacevic. Oricum, fundașul dreapta va reveni pe gazon doar în play-out pentru arădeni. Juniorii Șteau, Isac și Marrone sunt accidentați și ei.