Urmează colapsul financiar la CFR Cluj?! Dezastrul prevăzut de fostul conducător din Superliga: „Lucrurile se pot prăbuși! FIFA nu permite așa ceva” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

CFR Cluj are probleme grave din cauza datoriilor, iar Dinu Gheorghe consideră că formația lui Nelu Varga poate ajunge în colaps financiar dacă nu va atinge grupele Champions League sau Europa League în următorii ani.

CFR Cluj poate ajunge în colaps financiar

Ardelenii au datorii de zeci de milioane de euro către patronul clubului și au scăpat la limită de excluderea din competițiile europene pentru o perioadă de 3 ani.

Dinu Gheorghe a avertizat faptul că pentru CFR Cluj va fi imperial să intre în grupele Ligii Campionilor sau în Europa League pentru mai mulți ani consecutivi pentru a echilibra balanța financiară.

UEFA i-a pus pe lista neagră și vor fi total monitorizați! Să sperăm că vor face față. Conference nu a adus o sumă mare pentru club, sau din drepturile TV. Dar dacă nu ajungi în Champions League sau măcar în Europa League de două ori la rând, lucrurile se pot prăbuși!

Nu acoperă găurile din spate cu un an în Europa League, la doi-trei ani de Europa League, mai recuperezi din alea 30 de milioane de euro. FIFA nu permite asemenea datorii, să ajungi la o sumă din asta exorbitantă, că tu ești patron și vrei să dai.

CFR nu poate să vândă orice jucător cum vinde Becali, cu 10 milioane, nu văd pe cine. Nici pe Petrila nu poți. Dacă vrea să-l vândă, pe cât îl vinde? Să vedem! Cât poți să iei? Chiar și pe Krasniqi, cât poți să iei? Maxim 3-4 milioane, într-un caz bun!

Ei dacă ar mai vinde ceva, să mai facă un plus de 4-5 milioane, s-ar echilibra puțin, dar așa când doar aduci…ei tot spun că aduc jucători fără sume de transfer, dar sunt niște prime de instalare, niște salarii care nu sunt nicăieri în Superliga”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport Live.

UEFA, amendă de 250.000 de euro pentru CFR Cluj

„Prima Cameră a Corpului de Control Financiar al Cluburilor UEFA a anunțat astăzi că la unsprezece cluburi Aris Salonic, Astana, Borac Banja Luka, CFR Cluj, Floriana, Konyaspor, FC Kyzyl-Zhar, Olimpija Ljubljana, NK Osijek, Rijeka și Valmiera au fost impuse măsuri disciplinare din cauza nerespectării cerințelor de solvabilitate (fără datorii restante) în acest sezon 2022-2023. În plus, următoarelor cluburi le-au fost aplicate amenzi pentru că au avut datorii în sezonul 2022/2023: CFR Cluj – 250.000 de euro.

Pentru CFR Cluj și NK Osijek excluderea se suspendă pentru o perioadă de probă de două sezoane și va fi pusă în aplicare numai dacă aceste cluburi nu îndeplinesc cerințele de solvabilitate în sezoanele 2023-2024 și 2024-2025”, au anunțat cei de la UEFA.

Publicat: 14 03. 2023, 22:24