Urmează încă o plecare de la Dinamo, după Gorka Larrucea și Quentin Bena, fotbaliști străini care au fost anunțați că nu mai fac parte din planurile antrenorului Zeljko Kopic.
Mijlocașul francez Lamine Ghezali (24 de ani), artizanul promovării din stagiunea precedentă, are parte de un sezon modest și impresarul său a fost deja contactat pentru a se negocia termenii rezilierii.
Dinamo a început de câteva zile curățenia la nivelul lotului, iar „câinii” sunt nevoiți să renunțe la mai mulți străini, deoarece potrivit regulamentelor din fotbalul intern, pe lista A pot fi trecuți doar 13 jucători formați în afara granițelor.
Primele victime ale roș-albilor au fost spaniolul Gorka Larrucea și francezul Quentin Bena. Aceștia au fost anunțați deja de conducere că nu mai fac parte din planurile antrenorului Zeljko Kopic, iar acum urmează să se poarte negocieri cu ei pentru rezilierea contractelor.
Însă, Larrucea și Bena nu sunt singurele victime. Sursele ProSport au aflat că Dinamo va încerca să se despartă în această iarnă și de mijlocașul francez Lamine Ghezali, artizanul promovării din sezonul trecut.
Potrivit informațiilor deținute de ProSport, șefii lui Dinamo au luat deja legătura cu impresarul lui Ghezali și au început negocierile în privința rezilierii contractului.
În 2022 – 2023, Lamine Ghezali a fost artizanul promovării celor de la Dinamo, deoarece a avut parte de un sezon de excepție. În 26 de meciuri jucate în campionat, francezul a contribuit cu 12 goluri și 4 pase decisive.
Însă, în actuala stagiune, Ghezali este o umbră a jucătorului din sezonul trecut. Mijlocașul în vârstă de 24 de ani a jucat 21 de meciuri în Superliga și Cupa României, însă nu a înscris niciun gol și nu a pasat decisiv.
În toamna anului trecut, Andrei Nicolescu a vorbit, la ProSport Live, despre problemele fizice ale lui Lamine Ghezali, care nu i-au permis în acest sezon să se ridice la nivelul așteptărilor:
„Pe el l-a dat mult în spate la începutul campionatului (n.r. – pubalgia pe care a suferit-o). Imediat după cantonament l-a apucat și a avut o perioadă în care a jucat cu durere, fără să aibă rezultate sau să aibă ceva notabil. După care a trebuit să stea, după care să revină”, a declarat Andrei Nicolescu, administratorul special de la Dinamo, la ProSport Live.
Cota de piață a lui Lamine Ghezali este de 350.000 de euro, potrivit Transfermarkt.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER