Fluier final la Sibiu! UTA Arad și Farul Constanța termină la egalitate în etapa 20 din Superliga, scor 0-0.
Min. 58: Budescu șutează superb cu exteriorul de la 20 de metri, dar mingea este deviată și iese în corner.
Min. 46: Iulian Călin a fluierat startul reprizei secunde.
UTA Arad și Farul Constanța intră la vestiare la egalitate, 0-0.
Min. 42: Rivaldinho trimite mingea în plasă din interiorul careului, dar reușita nu e validată, pe motiv de offside.
Min. 40: Omondi are o nouă ocazie bună de a înscrie, dar Aioani e atent și respinge cu piciorul.
Min. 27: Omondi pătrunde în careu și șutează violent la corțul scurt, dar mingea trece pe lângă poartă.
Min. 2: Budescu și-a încercat norocul cu un șut cu exteriorul, dar mingea s-a izbit în blocajul lui Benga.
Min. 1: Arbitrul Iulian Călin a fluierat startul jocului de la Sibiu!
UTA: Iacob – Stolnik, Benga, I. Conte, Abeid – Carp, C. Mihai – Căpușă, Fabry, Micovshi – Omodi Rezerve: Kucher, D. Rodrigues, A. Stanciu, Stajl, R. Pop, Iurasciuc, Cooper, Marku, Ofosu Antrenor: Mircea Rednic
Farul: Aioani – Sîrbu, Larie, Boli, Dussaut – Vînă, Artean, Grameni – Rivaldinho, L. Munteanu, Budescu Rezerve: Buzbuchi, D. Queiros, Dănuleasă, Grosu, Banu, N. Popescu, Grigoryan, Benchaib, Ad. Mazilu. Antrenor: Gheorghe Hagi
Meciul UTA Arad – Farul Constanța are loc în etapa 20 din Superliga, sezonul 2023 – 2024, iar partida este Live Video Online pe www.prosport.ro.
De asemenea, duelul de la Sibiu poate fi văzut și la televizor pe posturile Digi Sport 1, Orange Sport și Prima Sport 2.
UTA Arad și Farul Constanța deschid ziua meciurilor din Superliga, cu o confruntare ce este programată să ia startul la ora 14:00. Cele două formații sunt despărțite de doar 6 puncte în clasament, însă se află în posturi radical diferite înaintea duelului direct.
UTA Arad este pe locul 14 în Superliga, cu 22 de puncte adunate până în prezent. Echipa antrenată de Mircea Rednic vine după un eșec supărător încasat în runda precedentă, scor 0-1 pe terenul lui Poli Iași.
De partea cealaltă, Farul Constanța are 28 de puncte, însă este pe locul 7 în clasament, în imediata apropiere a pozițiilor de play-off. Elevii lui Gică Hagi au un moral mult mai bun, deoarece vin după două victorii consecutive, scor 3-2 în deplasare cu Poli Iași și și 3-1 pe teren propriu cu Petrolul Ploiești.
La capitolul dueluri directe, UTA Arad și Farul Constanța vor fi la a treia confruntare din 2023. Pe 2 februarie, în returul sezonului regular 2022 – 2023, Farul Constanța s-a impus la Arad la limită, scor 1-0. În schimb, în turul actualei stagiuni, pe 26 octombrie, partida s-a încheiat cu o remiză, scor 2-2 la Constanța.
La conferința de presă premergătoare jocului de sâmbătă, Mircea Rednic și-a avertizat elevii să fie foarte atenți la Constantin Budescu, deoarece este un jucător care în orice clipă poate face diferența:
„Sunt ferm convins că băieții sunt conștienți de situația noastră din clasament și vor face un joc bun. Vom avea, astfel, sărbători mai liniștite. Îi cunoaștem pe adversari, am jucat la ei nu demult, am condus de două ori, puteam să ne desprindem la 0-1 și la 1-2, dar am fost egalați, iarăși, din faze fixe. Trebuie să fim foarte atenți la aceste faze. Știți bine că-l au pe Budescu, poate inventa ceva oricând, poate centra sau da gol și din tunel și din spatele porții, se știe”, a transmis antrenorul celor de la UTA Arad.
Din tabăra adversă, Gică Hagi a declarat:
„Nu contează pe ce loc e UTA. În afară de primele două echipe, restul suntem acolo, toată lumea trebuie să lupte. E un campionat echilibrat, contează fiecare punct, fiecare meci. Urmăresc toate meciurile din campionat, dar pentru noi contează cel mai mult în pregătirea acestui joc. Meciul din tur cu UTA a fost echilibrat, ambele echipe puteau să câștige. Așa va fi și acest meci, ne cunoaștem cât de cât bine, am jucat acum o lună, ne ştim şi cred că va fi un meci interesant”, a punctat managerul Farului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER