Echipe de mare tradiție în fotbalul românesc, UTA și Farul și-au dat întâlnire în cadrul etapei cu numărul 27 al Superligii de pe poziții total diferite. Băieții lui Gică Hagi erau lideri cu 55 de puncte, în timp ce arădenii tremurau de pe locul 15 pentru locul în elită, cu doar cele 24 puncte strânse. În ciuda unei atmosfere calde și a unui stadion plin, „roș-albii” de pe Mureș nu au mișcat deloc clasamentul, cu toate că nu au fost ca joc sub adversar. A decis inspirația „Regelui”, care a dezechilibrat partida cu puștiul Adrian Mazilu: 0-1.
Pe terenul cu probleme din Arad, combatantele au avut dificultăți în a pune mingea jos, așa că prima ocazie a partidei s-a născut întâmplător, în dreptul gazdelor. Pe o deviere a lui Milosevic, mingea a sărit cu noroc la Roger în stânga, dar brazilianul l-a țintit pe Aioani din numai 10 metri. Apoi, în decurs de zece minute, Balint a primit două vești proaste, Benzar s-a accidentat, iar „buldogul” Batha a primit deja cartonașul galben, Farul a încercat să verticalizeze în permanență, dar portarul Balauru și-a ajutat prompt fundașii, „măturând” tot din fața careului.
Amfitrionii au mai ajuns în poziție de finalizare, prin Ubbink și Batha, dar niciunul dintre ei nu și-au cadrat execuțiil de pe 16 metri. Goal-keeperul gazdelor a avut prima intervenție și cu brațele de abia în minutul 36, la voleul din unghi al lui Grameni. Între timp la Arad începuse și o ploaie deasă ce a stricat și ea calitatea partidei, ca și dialogurile repetate ale lui Alibec cu arbitrii, fără ca golgheterul lui Hagi să fie avertizat. Chiar înainte de odihnă, Chindriș a avut pe cap, mingea de 1-0, dar a reluat neversomil peste din doar 5 metri.
De la vestiare nu a mai ieșit pentru UTA Roger, ci nigerianul Otele, care a și făcut două curse în viteză pe stânga în primele 5 minute, la una dintre ele Milosevic reluând exact în Popescu aflat în careul mic. Farul a avut câteva minute de presiune, din care gazdele au ieșit cu o contră rapidă purtată de juniorul Pop din jumătatea proprie de teren oprită prin fault la marginea careului de Nedelcu, care e doar avertizat, deși era o fază iminentă de gol.
Anton a bătut în zid lovitura liberă de pe 16 metri, faza a continuat, Otele a pierdut un duel în banda stângă, iar nou intratul Mazilu (intrat pe teren de doar 5 minute) a alergat cu Benga în spate până în careu, de unde a trimis cu exteriorul la colțul lung: 0-1. Trecuse exact o oră de joc și Farul era în avantaj pe mâna noii „perle” a „Regelui”. Otele a continuat să fie singurul utist care a mai creat ceva în bandă, dar coechipierii săi s-au plasat de fiecare dată greșit în careu. De abia în minutul 85, Larie a intervenit providențial la centrarea lui Pop ce mergea pe capul lui Postolachi. În chiar îultimul minut de prelungiri, Benga a trimis puternic de puțin pe lângă poartă de la 17 metri, mimgea fiind ușor deviată de un adversar.
S-a terminat 0-1 și Farul rămâne în fotoliul de lider și după runda cu numărul 27, în timp ce „Bătrâna Doamnă” o apasă tot mai greu poziția retrogradabilă. În „intermediara” de săptămâna viitoare, UTA merge pe terenul campioanei CFR, iar constănțenii o așteaptă la Ovidiu pe Sepsi.
Min. 90. Final de meci!
Min. 78. Postolachi intră în locul lui Milosevic.
Min. 71. Boli îl înlocuiește pe Borza, iar Morar intră în locul lui Munteanu.
Min. 65. Bahta și Ubbink au ieșit, Cascini și Willie au intrat.
Min. 60. GOOOL FARUL! Mazilu deschide scorul după ce face o cursă spectaculoasă. Fotbalistul lui Gică Hagi trece de unul singur de defensiva lui UTA Arad și îl învinge pe Balauru cu un șut din interiorul careului.
Min. 59. Paul Anton execută tare o lovitură liberă, însă mingea este respinsă de aprărătorii Farului.
Min. 58. Abeid este avertizat.
Min. 57. Dragoș Nedelcu este avertizat după ce l-a faultat pe Pop în zona careului lui Aioani.
Min. 56. Mazilu intră în locul lui Sali, iar Kiki îl înlocuiește pe Sîrbu.
Min. 45. Otele îl înlocuiește pe Roger.
Min. 45. A început repriza a doua!
Min. 45. Pauză!
Min. 31. Alibec șutează puternic din afara careului, dar balonul trece peste poartă.
Min. 26. Batha trimite de la distanță, însă nu nimerește poarta lui Aioani.
Min. 25. Milosevic deviază pentru Batha, însă defensiva constănțenilor îndepărtează pericolul.
Min. 21. Alibec îi pasează foarte bine lui Borza, însă tânărul fotbalist al lui Gică Hagi a trimis departe de poarta arădenilor.
Min. 14. Benzar este înlocuit de Vukcevic.
Min. 10. Romario Benzar acuză probleme medicale după ce a încercat să îl blocheze pe Enes Sali.
Min. 5. Mingea ajunge cu mare noroc la Roger, dar balonul ajunge în blocajul lui Aioani.
Min. 1. A început meciul!
Echipele de start:
UTA: D. Balauru – R. Benzar, Chindriș, Benga, Abeid – P. Anton, Batha, Ubbink – Roger, Miloseic, R. Pop Rezerve: Kucher – Vukcevic, Barbosa, Erico da Silva, Cascini, Otele, Postolachi, Pașcalău, Hoxallari Antrenor: Laszlo Balint
Farul: Aioani – Sîrbu, Larie, M. Popescu, Borza – Artean, Nedelcu, Grameni – Alibec, L. Munteanu, E. Sali Rezerve: Buzbuchi – Baravykas, Ad. Mazilu, Grobry, V. Morar, Mateus Santos, Casap, Boli, Kiki Antrenor: Gheorghe Hagi
FARUL: 12. Aioani – 25. Kiki, 17. Larie, 3. M. Popescu, 27. Borza – 18. Artean, 6. T. Băluță, 24. Grameni – 26. Mazilu, 7. Alibec, 9. L. Munteanu REZERVE: 1. Buzbuchi, 5. K. Boli, 8. Casap, 10. Vl. Morar, 11. Mateus, 16. Nedelcu, 21. Sârbu, 23. Baravykas, 77. Sali ABSENȚI: – ANTRENOR: Gheorghe Hagi
Stadion: „Francisc Neuman” Arbitru: Kovacs Szabolcs (Carei – Satu Mare), A1: Danşa Ciprian Florin (Satu Mare), A2: Popescu Adrian (Craiova – Dolj), Arbitru VAR: Popa Cătălin (Piteşti – Argeş), Arbitru AVAR: Stroe Gabriel Sabin (Piteşti – Argeş)
Partida de pe stadionul „Francisc von Neuman” dintre UTA Arad și Farul Constanța este transmisă la TV de Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport, iar cele mai importante faze se pot vedea pe ProSport.
Înaintea duelului din runda 27, Farul Constanța se află pe primul loc în clasamentul din Superliga, cu 55 de puncte, și este la două puncte în fața celor de la CFR Cluj. Trupa condusă de Gică Hagi are nevoie de o victorie la Arad pentru a încheia etapa tot pe primul loc.
De partea cealaltă, UTA Arad este pe locul 15, penultimul din clasamentul Superligii, cu 24 de puncte, la unul în spatele lui U Cluj, ocupanta poziției a 14-a. În cazul unei victorii în fața liderului Farul Constanța, trupa lui Laszlo Balint face 27 de puncte și urcă până pe 11, dar trebuie să spere ca FC Voluntari, FC Argeș și U Cluj să se încurce în această etapă.
Cu o victorie pe terenul lui UTA Arad, Farul Constanța face 58 de puncte și se distanțează la cinci punte de CFR Cluj, dar trupa lui Gică Hagi trebuie să spere ca formația din Gruia să se încurce în runda 27 cu Petrolul Ploiești, luni, 27 februarie, ora 20.00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER