Meciul dintre UTA Arad și FC Argeș s-a disputat duminică seara, în etapa cu numărul 16 din Superliga, pe Stadionul „Francisc von Neuman” din Arad, iar oaspeții au învins cu scorul de 1-0.
Foste campioane ale României în peerioada fotbalului romantic, UTA și FC Argeș nu traversau cel mai bun moment înainte primei partide a returlui Superligii. Arădenii erau chiar pe loc de baraj pentru menținerea în elită, în timp ce piteștenii aveau cu un singur punct în plus, dar veneau pe Mureș cu un nou antrenor, în persoana lui Marius Croitoru. Totodată, Ilie Poenaru își juca postul, cu atât mai mult cu cât suporterii arădeni îi strigaseră deja demisia tehnicianului după eșecul din urmă cu o săptămână cu U. Craiova. „Alb-violeții” s-au impus pentru al treilea an consecutiv pe noua arenă „Francisc Neuman”, după reușita lui Garita de la mijlocul primei părți.
Lipsa de rezultate a „roș-albilor” s-a reflectat și într-o prezență mai scăzută a spectatorilor, față de partidele cu CFR, FCSB (în Cupă) și oltenii lui Rădoi. În plus, galeria arădeană a tăcut pe tot parcursul primei reprize, ca formă de protest împotriva abuzurilor jandarmilor. Chiar și în această atmosferă inedită la Arad, UTA a început în atac, cu câteva atacuri bune, dar Batha a tras pe lângă, iar Dobrescu peste poartă, mingea fiind atinsă și de Cestor. Gazdele au asaltat la un moment dat careul advers, dar centrările nu și-au găsit adresa, pentru ca la mijlocul reprizei să vină lovitura de baros.
Mai precis, în minutul 27, Batha a greșit o minge în jumătatea proprie, Garita a făcut o cursă de 30 de metri cu Erico în spate și l-a bătut pe Balauru cu un șut în cros de la 15 metri ușor lateral dreapta. Din tribune s-a strigat din nou „demisia” cu referire la Ilie Poenaru, iar elevii acestuia au reluat atacurile. Otele a primit o minge în careul de 6, dar finalizarea din întoarcere a fost slabă. În minutul 43, Tot nigerianul gazdelor a avut un șut slab de la 18 metri parat fără probleme de Staton, dar înainte de asta Postolachi a avut balonul pe cap în 6 metri și a trimis peste.
Actul secund s-a reluat de la scorul de 0-1 și cu o mare șansă de 0-2. Bertand, călăul arădenilor în tur, a scăpat în stânga, l-a driblat și pe Balauru, dar a trimis în plasa laterală. Proaspăt intrați pe gazon, Matei și Șteau nu au adus mare lucru în jocul gazdelor, mai ales că acesta din urmă a jucat pe un post inedit pentru el – fundaș stânga. UTA nu a fost norocoasă cu VAR-ul nici de această dată, iar lui Găman nu i s-a transmis că Latovlevici a atins mingea în careu cu ambele brațe.
Altfel, Tofan a reparat o ieșire greșită a lui Straton și a salvat din fața lui Șteau, iar șutul lui Otele de la 18 metri a fost telefonat. Prima fază cu adevărat periculoasă a UTA-ei s-a născut în mimutul 66, când Otele i-a așezat mingea în 6 metri lui Stahl, dar acesta a înălțat mingea peste transversală. După alte zece minute, o nouă șansă de egalare, poate și mai mare. Jobello a recuperat o minge pe linia de fund, a pasat în mijlocul careului mic, unde Postolachi nu a avut reacție și Dobrosavlevici a salvat în corner.
Nici „capul” lui Keseru nu a găsit cadrul porții, iar când Șteau și-a lăsat echipa în zece oameni pentru o lovitură pe care doar arbitrii au văzut-o și lucrurile erau clare. Mai mult, în prelungiri, a fost eliminat și Erico, pentru al doilea avertisment al meciului, iar UTA a strâns patru cartonașe roșii în ultimele trei partide de pe teren propriu și un singur punct în ulimele șase meciuri. În schimb, Croitoru debutează cu victorie pe banca argeșenilor.
Min. 90+5: Final de meci la Arad!
Min. 90+3: Erico îl faultează dur pe Straton și arbitrul îi arată cel de-al doilea cartonaș galben și îl elimină. Benga și Straton sunt și ei avertizați pentru că au făcut scandal.
Min. 86: Șteau îl faultează pe Tofan și vede cartonașul roșu. UTA rămâne în inferioritate numerică.
Min. 82: Schimbare la FC Argeș: iese Njike, intră Crețu.
Min. 71: Dublă schimbare la UTA: ies Stahl și Bautista, intră Jobello și Keșeru.
Min. 59: Dublă schimbare la FC Argeș: ies Bertrand și Calcan, intră Jakolis și Șerban.
Min. 46: S-a reluat partida! Dublă schimbare la UTA: ies Pop și Dobrescu, intră Șteau și Matei.
Min. 45+3: Pauză la Arad!
Min. 40: Erico încasează cartonașul galben.
Min. 27: GOOOL FC ARGEȘ! Garita sprintează printre doi adversari, pătrunde în careu și șutează la colțul lung direct în poarta arădenilor.
Min. 1: A început partida!
ECHIPELE DE START:
UTA: D. Balauru – Dobrescu, Erico, Benga, Abeid – Batha, Cascini – Stahl, Otele, R. Pop – Postolachi Rezerve: Fl. Iacob – Hoxhallari, Fl. Matei, Neagoe, Șteau, CIbi, Jobello, Keșeru Antrenor: Ilie Poenaru
FC Argeș: Straton – Tofan, Dobrosavlevici, Cestor, Latovlevici – Njike, Raynov – Ișfan, Calcan, Bertrand – Garita Rezerve: Greab – Jakolis, M. Constantin, Meza Colli, I. Șerban, G. Crețu, R. Covaci, Donisa, Celestine Antrenor: Marius Croitoru
Stadion: Arena Francisc Neuman (Arad) Arbitru: Găman George Cătălin (Craiova) / A1: Popescu Adrian (Craiova), A2: Urzică Vladimir (Piatra Neamţ) / Arbitru VAR: Flueran Viorel Nicusor (Craiova), Arbitru AVAR: Dumitrache Bogdan (Bucureşti)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER