UTA oprește Rapidul în „exilul” de la Oradea, 2-2, în etapa a 13-a din Superliga | Kevin Luckassen, coșmarul giuleștenilor. Cristiano Bergodi a ajuns să își pună mâinile în cap!

UTA oprește Rapidul în „exilul” de la Oradea, 2-2, în etapa a 13-a din Superliga | Kevin Luckassen, coșmarul giuleștenilor. Cristiano Bergodi a ajuns să își pună mâinile în cap!
  • Publicat:
  • Actualizat:
22:58

Min. 90: Final de meci!

Arbitrul fluieră finalul partidei!

22:36

Min. 75: Goool UTA Arad!

Kevin Luckassen marchează pentru arădeni și restabilește egalitatea!

22:06

A început repriza a doua!

Centralul a fluierat începerea reprizei secunde!

21:52

Pauză la Oradea!

Arbitrul fluieră finalul primei reprize!

21:47

Min. 45: Goool Rapid!

Funsho Bamgboye reușește să își treacă în cont o dublă chiar înainte de pauză.

21:36

Min. 25: Ocazie pentru UTA Arad!

Horațiu Moldovan reușește să respingă șutul trimis de Claudiu Micovschi.

21:22

Min. 19: Goool UTA Arad!

La doar șapte minute de la reușita bucureștenilor, arădenii au reușit să restabilească egalitatea prin Rareș Pop!

21:17

Min. 12: Goool Rapid!

Giuleștenii au deschis scorul prin Funsho Bamgboye, care a marcat din pasa decisivă a lui Claudiu Petrila!

21:03

Min. 1: A început meciul!

Arbitrul a fluierat începerea partidei dintre UTA și Rapid.

20:19

Echipele de start

UTA Arad: Fl. Iacob – Căpușă, Benga, Stolnik, D. Dumitrașcu – C. Carp – R. Pop, Stahl, Freitas Costa, Micovschi – Luckassen
Rezerve: Kucher, Abeid, Markov, Diogo Miguel Costa, C. Mihai, Iurasciuc, Marku, Ofosu, Eric Omondi
Antrenor: Mircea Rednic

Rapid: H. Moldovan – Braun, Săpunaru, Iacob, Borza – Oaidă, Albu – Bamgboye, Al. Ioniță II, Petrila – Al. Stan
Rezerve: Drăghia – Onea, Dr. Grigore, Kait, Papeau, El Sawy, Cîrjan, Pănoiu, Valle
Absent: Albion Rrahmani (accidentat)
Antrenor: Cristiano Bergodi

Ca și în 2007, când remiza cu Steaua (0-0), UTA a adus aerul de prim eșalon la Oradea. De această dată, Rapidul, în cadrul rundei a 13-a a SuperLigii, a fost partenera de întrecere a arădenilor, în fața a aproximativ 11 mii de spectatori veniți pe nocturna închiriată de pe arena „Iuliu Bodola”. Bucureștenii au dovedit încă odată că se descurcă mai greu departe de Giulești și au trebuit să se mulțumească doar cu o remiză, a patra consecutivă pentru arădeni: 2-2!

Cei doi antrenori au trebuit să se descurce fără atacanții de careu titulari. Rednic nu l-a avut pe Cooper (suspendat), iar Bergodi, pe Rrahmani (accidentat până la finalul anului), așa că Luckassen și Stan au primit în premieră șansă să joace din primul minute pentru echipele lor. „Bătrâna Doamnă” nu a contat nici pe „decarul” Fabry, prilej pentru eroul naționalei U19, Rareș Pop, să preia atribuțiile de la fotbalistul slovac.

Traseul Petrila – Funsho a făcut șah-mat apărarea lui Rednic

„Roș-albii” au încercat să-și surprindă prin elan adversarul ce avea 12 puncte în față la primul fluier al lui Horațiu Feșnic, iar Stahl a avut șansa să finalizeze din colțul careului de 16 metri peste Moldovan, dar a preferat să încerce o pasă în centrul careului. Arădenii păreau să fie în control, dar a fost de ajuns o simplă accelerare a lui Petrila pe stânga și o pasă perfectă în 6 metri pentru Funsho Bamgboye pentru avantajul rapidist, venit după 12 minute de joc. Gazdele de pe Mureș nu s-au descurajat și 7 minute mai târziu au restabilit egalitatea. După un corner al bucureștenilor, UTA a plecat rapid pe contraatac, mingea a circulat pe traseul Micovschi – Freitas – Rareș Pop și puștiul lui Rednic a finalizat pe sub portarul naționalei din marginea careului. În schimb, Moldovan a avut replică la șutul puternic din unghi al lui Micovschi. Timp de 10 minute, giuleștenii au avut mai mult inițiativa, au atacat cu toate liniile și au cerut un penalty după căderea pe linia de 16 a lui Braun. Arbitrii au lăsat jocul să continue, la fel cum s-a întâmplat și pe finalul reprizei, când șutul din apropiere al lui Stolnik a părut să treacă de linia porții. Nici VAR-ul nu a spus nimic, dar Stolnik a mai ajuns o dată periculos la finalizare. Numai Feșnic nu a văzut că Moldovan a atins cu vâful degetelor, nu a dat corner, iar la faza imediat următoare, „alb-vișiniii”, îmbrăcați în culorile lui Poli, au stabilit scorul pauzei. Același traseu Petrila – Funsho Bamgboye, acesta păcălindu-l de această dată pe Iacob cu un șut pe sub el, din poziție perpendiculară pe poartă.

Luckassen și-a taxat fosta echipă

Mircea Rednic a operat două înlocuiri la pauză, dar acestea nu au adus nimic bun în jocul echipei sale. Vizitatorii au fost cei care au ajuns la finalizare prin Ioniță II și Stan, dar primul a tras peste poartă, iar al doilea slab, pe direcția lui Iacob. Susținătorii arădenilor au trebuit să aștepte 24 de minute de la reluarea jocului pentru a fremăta la o acțiune a favoriților. Micovschi a centrat din dreapta, iar Ofosu a reluat cu capul peste poartă din poziție destul de bună. Totuși, neamțul avea să se revanșeze în minutul 76, când a accelerat la o pasă lungă primită în dreapta și i-a pus mingea pe tavă lui Kevin Luckassen, care a îndeplinit formalitatea împotriva fostei sale echipe. Imensă dubla ocazie ratată de Omondi și Ofosu din poziție de unu la unu cu Moldova, dar VAR-ul ar fi oprit jocul pentru offside la aratacantul kenyan al „roș-albilor”. Nici înlocuirile lui Cristiano Bergodi nu s-au dovedit mai inspirate, așa că nu au mai fost ocazii importante de gol.

Formații: 

UTA: Fl. Iacob – Căpușă, Stolnik, Benga, Dumitrașcu (72 Abeid) – Carp (46 C. Mihai), Freitas – Stahl (46 Ofosu), R.Pop (72 Omondi), Micovschi – Luckassen (79 Rodrigues). Rezerve neutilizate: Kucher – Markov, Iurasciuc, Marku. Antrenor: Mircea Rednic

Rapid: H. Moldovan – Braun, Săpunaru, P. Iacob, Borza – Oaidă, Albu (87 Pănoiu), Al. Ioniță II (79 B. Valle) – Bamgboye, Stan (72 Papeau), Petrila (87 Kait). Rezerve neutilizate:  Drăghia – D. Grigore, Onea, El Sawy, Cîrjan. Antrenor: Cristiano Bergodi

Arbitri: Horațiu Feșnic – Alexandru Cerei (ambii din Cluj), Valentin Avram (București). Rezervă: Florin Mazilu (Satu Mare).

Camera VAR: Florin Andrei (Târgu Mureș) și Doru Lucaciu (Cluj).


UTA Arad a obținut un egal nesperat cu Rapid București, scor 2-2, în cea de-a 13-a etapă din Superliga.

UTA Arad – Rapid 2-2

Arădenii veneau după un egal cu Petrolul, scor 0-0, în timp ce bucureștenii veneau după o victorie cu nou-promovata Poli Iași, scor 3-2. Echipa lui Mircea Rednic se află pe locul 14, în timp ce giuleștenii se clasează pe poziția a treia.

Ce au declarat cei doi antrenori înainte de UTA Arad – Rapid

În ciuda faptului că UTA nu a mai bifat o victorie în Superliga din luna august, Mircea Rednic a anunțat că echipa sa va intra montată să câștige contra Rapidului.

„Nu mă gândesc la un meci egal, să stăm să ne apărăm. Ați văzut ce s-a întâmplat și cu Sepsi. Așa că, vom juca la victorie. Oradea este cea mai bună alegere pentru suporteri, chiar dacă mi-aș fi dorit Sibiu, pentru condiții. Dar, nu suntem Barcelona, iar ambele echipe vor juca pe același teren.

Nu prea am soluții în atac, de aceea am pregătit un 4-1-4-1 în meciul amical. Rapid joacă cu un singur vârf de atac și cu Ioniță mai retras. Este o echipă pe val, mult mai bună acasă decât în deplasare”, a declarat Mircea Rednic, la conferința de presă.

De partea cealaltă, Cristiano Bergodi, antrenorul formației de lângă Podul Grant, a spus că meciul cu UTA nu va fi unul ușor.

„Este un meci care vine după pauza competițională, aceste meciuri sunt întotdeauna dificile pentru că nu știm cum este echipa după această perioadă. Băieții s-au pregătit foarte bine în această perioadă, din toate punctele de vedere, dar după această pauză există un element de imprevizibilitate.

Nu este ușor, este un meci dificil împotriva celor de la UTA Arad, sunt foarte bine antrenați de Mircea Rednic. Îl cunosc foarte bine și va fi un meci foarte dificil”, a spus Cristiano Bergodi.

 

 

Călin MNERIE / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Răzvan Lunga / Autor
Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. A terminat un curs de dicție, unde a făcut comentariu sportiv ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Andra PLÂNGE în hohote de Crăciun. Cătălin Măruță a surprins-o în LACRIMI: 'Sunt atât de...'
Andra PLÂNGE în hohote de Crăciun. Cătălin Măruță a surprins-o în LACRIMI: 'Sunt atât de...'
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Elicea unei eoliene scăpate de sub control, din cauza vântului, s-a prăbuşit în curtea unui azil la Poarta Albă. Bătrânii fuseseră evacuaţi
Elicea unei eoliene scăpate de sub control, din cauza vântului, s-a prăbuşit în curtea unui azil la Poarta Albă. Bătrânii…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Am pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost unic. Niciodată nu va fi uitat
Am pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost unic. Niciodată nu va fi uitat
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Unde sunt radare fixe pe drumurile din România? Lista cu cele 74 de camere video de supraveghere
Unde sunt radare fixe pe drumurile din România? Lista cu cele 74 de camere video de supraveghere
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×