UTA, derby-ul de tradiție cu U Cluj! Ilie Poenaru, apel către suporterii arădeni: „Așa vom câștiga cele trei puncte”

Redactor:
Călin MNERIE
UTA, derby-ul de tradiție cu U Cluj! Ilie Poenaru, apel către suporterii arădeni: „Așa vom câștiga cele trei puncte”
ilie poenaru antrenor uta arad
  • Publicat:
  • Actualizat:

Noua arenă „Francisc Neuman” va găzdui sâmbătă (ora 19), în cadrul etapei a 5-a a Superligii, unul dintre duelurile clasice ale fotbalului din vestul țării. UTA – ”U” Cluj a ajuns la episodul său cu numărul 92 (al 64-lea în prima ligă), prima „ciocnire” dintre cele două formații având loc în sezonul 1946-1947, primul campionat național organizat după Al Doilea Război Mondial.

De 41 de ori au câștigat arădenii, de 34 de ori, someșenii și 16 partide s-au încheiat la egalitate. Raportul golurilor e și mai echilibrat, 129 pentru „roș-albi”, față de cele 127 ale „alb-negrilor”.

UTA, derby-ul de tradiție cu U Cluj! Ilie Poenaru, apel către suporterii arădeni: „Așa vom câștiga cele trei puncte”

Cele două formații nu s-au mai întâlnit în elita fotbalului românesc de exact 15 ani. La Arad, pe 19 august 2007, UTA și U. Cluj se întâlneau în etapa a 4-a și încheiau nedecis meciul. Arădenii deschideau scorul în minutul 8 prin Norbert Varga, iar „U” egala în ultimul minut al primei reprize prin Jae-hong Park. În returul acelei stagiuni, combatantele terminau la egalitate, 2-2, pe vechiul „Ion Moina”.

„Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc revine în fața propriilor susținători după două deplasări consecutive. În prima dintre ele, elevii lui Ilie Poenaru au făcut – poate – unul dintre cele mai slabe meciuri de la rebvenirea (în vara lui 2020) în prima ligă și a pierdut cu 3-0 în fața celor de la FC Voluntari, după care a dat semne clare de reviriment cu o remiză (0-0) mai mult decât meritată la Sfântu Gheorghe, în fața unei formații ce a reprezentat România în preliminariile Conference League.

Arădenii nu pot fi mulțumiți cu doar cele 4 puncte strânse din cele 12 posibile, iar găzduierea uneia dintre cele trei formații nou promovate e prilejul perfect pentru a-și îmbunătăți situația în clasament. „Un meci important pentru noi, un meci greu, cu o echipă imprevizibilă, ce are în componență jucători cu experiență, cu foarte multe meciuri în Liga 1.

U Cluj joacă într-un 4-3-3, cu un ax central cu jucători de calitate, cu o dinamică destul de bună, chiar dacă în anumite momente se axează și pe mingi lungi, jucate în profunzime. Este o echipă care te poate surprinde în orice moment. Apoi, din punct de vedere defensiv creează o densitate foarte bună, sunt și destul de agresivi, trebuie să jucăm repede, să fim atenți, pentru că în toate compartimentele au jucători care pot să facă diferența.

În primul rând, mă refer la Chipciu, care te poate surprinde cu valoarea și experiența lui, la Bălan, care este un marcator înăscut, la Filip, Pires sau Purece, care te pot destabiliza și ei venind din linia a doua. Dar, discursul meu poate fi extins și la defensivă, unde mi se par destul de compleți în special pe benzi, cu Pîrvulescu și Briceag, în stânga și Baravykas și cu Romeo, în dreapta. Au 7-8 jucători cu mare experiență la nivelul Ligii 1, o astfel de echipă e mereu periculoasă”, afirmă Ilie Poenaru.

„Cu suportul publicului, galeriei și atitudinea potrivită vom câștiga cele trei puncte”

„U” luptă pentru a trece peste eșecurile suferite în ultimele două etape din Superligă, 1-3, la Pitești și 0-1, acasă, cu Petrolul. Alfel, someșenii au avut prestații destul de bune, ca și în primele runde, când au venit și cele două remize (1-1 cu FCSB și CS U Craiova).

„Nu știu dacă U Cluj este o echipă rănită, cred că această experiență a lor le permite să treacă peste neplăcerea rezultatelor și să fie conștienți de forța lor.

Au avut și meciuri bune, au avut și neșansă și tocmai de aceea eu cred că vor veni să ne pună probleme, vor veni să joace și să câștige punctele. De asta trebuie să fim foarte atenți, să fim disciplinați și să punem în practică tot ce facem la antrenamente. Dacă ne comportăm așa cum o facem zi de zi la antrenamente, având și atitudinea potrivită și cu suportul fanilor, al galeriei, al doisprezecelea nostru jucător, vom câștiga cele trei puncte. Sunt foarte importante aceste puncte, practic trebuie să facem orice ca să câștigăm.

Avem din nou jucători indisponibili, sigur vor fui ceva schimbări în echipa ce a jucat cu Sepsi, dar sarcinile sunt clare. Trebuie să fim foarte atenți și bine organizați, să recuperăm cât mai repede balonul și să jucăm ceea ce antrenăm noi de la începutul acestui sezon”, a adăugat tehnicianul „roș-albilor”, care nu poate conta pe Dobrescu și Batha (suspendați) și Erico da Silva (accidentat).

Călin MNERIE / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City – Tottenham 0-4
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City –…
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Un fost elev al lui Dan Petrescu l-a pus la punct pe ”Bursuc”, după CFR - Rapid! Discursul antrenorului, de neînţeles: ”E rupt de realitate”
Un fost elev al lui Dan Petrescu l-a pus la punct pe ”Bursuc”, după CFR - Rapid! Discursul antrenorului, de…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 12.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 12.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×