UTA a debutat pe teren propriu în noua ediție a Superligii în zi de miting al suporterilor împotriva conducerii clubului, acuzată că nu le-a deschis ușa investitorilor arădeni cu care a negociat în prima parte a anului. În fața unui stadion ca un vulcam, elevii lui Ilie Poenaru nu au simțit aceste tensiuni și s-a impus cu 2-0, după „dubla” perlei sale, David Miculescu.
Arădenii au început tare și, în mimutul 3, Otele i-a furat o minge lui Meijers în bandă, a tras din unghi, Avram a respins până la Batha, acesta a reluat în blocajul lui Tavares, după care portarul oaspeților a parat șutul lui Hoxallari. Avântul gazdelor avea să se concretizeze și pe tabelă în minutul 11. Fl. Iacob a degajat lung, Otele l-a incomodat pe Tavares, care a pasat prea tare „acasă”, Avram a degajat doar până la David Miculescu, care a trimis puternic, de la 20 de metri, la colțul scurt al porții petroliste. Ploieștenii au repus de la centru, mingea a fost dusă în stânga la Țicu, care a centrat în 6 metri, de unde Dumtriu a reluat din drop mult peste poartă. Miculescu a fost „fire” și în minutele 15 și 16 l-a obligat pe Tamaș să respingă decisiv și mai apoi pe Avram să-i respingă „capul” de sub transversală.
A fost și perioada în care aproximativ 30 de fani ai Petrolului au intrat puși pe scandal la meci și s-au dat la echipele de copii ale Aradului așezate puțin neinspirat de conducerea clubului în sectorul învecinat galeriei oaspeților. De abia după intervenția în forță a stewarzilor și jandarmilor susținătorii prahovenilor s-au mai potolit și chiar au asistat la câteva ocazii bune ale favoriților. Vulnerabili pe centrări, „roș-albii” au asistat la ratările importante ale lui Huja și Tavares, care nu au cadrat loviturile de cap. După o jumătate de oră, amfitrionii au mai ieșit periculos pe două contre, dar Otele și Keseru au finalizat slab. Pe de altă parte, nici vizitatorii nu s-au mai văzut la buturile lui Iacob.
Combatantele au început mitanul secund cu frâna de mână trasă, dar cu un plus de posesie pentru „galbeni”, care au avut și două cornere rămase fără rezultat. Intrat pe teren în locul lui Grozav, Măzărache l-a trezit pe Iacob cu un șut din unghi (min. 66).
Dar s-a trezit și UTA și mai ales Miculescu, care făcut 2-0, după o nouă execuție de autor. Lansat în adâncime de Keseru, internaționalul de tineret al arădenilor a pătruns din dreapta în centru și l-a bătut pe Avram cu un șut în cros ce s-a dus lângă bara din stânga sa. 2-0, din minutul 70.
Petrolul nu a mai avut ce pierde, a urcat liniile, iar Erico a salvat un gol ca și făcut din fața lui Măzărache, care a tras cu sete din numai 7 metri. Poenaru a schimbat și el într-un final, chiar trei oameni care au adus un plus de vigoare ce – parcă – a mai potolit forcingul oaspeților. Mai mult, arădenii au avut șansa unui 3-0, dar pasa elvețianului Ademi – la debutul în Superligă – a fost prea moale pentru ca Batha să o poată relua în plasă din fața lui Meijers. De abia în minutele de prelungire, băieții lui Nae Constantin au mai fost periculoși, prin „foarfeca” de efect a lui Ivanovski, care s-a dus milimetric pe lângă bară. „Lupii galbeni” rămân fără gol și punct în Superligă, în timp ce UTA le face pe primele trei cu Ilie Poenaru pe bancă.
UTA: Fl. Iacob – Vukcevic, Erico, Benga, Hoxhallari – Batha, Cascini – Miculescu (78 Șteau), Ubbink (87 Fl. Matei), Otele (78 Stahl) – Keseru (78 Ademi). Rezerve neutilizate: Balauru – Isac, A. Chindriş, Maxim, Dobrescu. Antrenor: Ilie Poenaru
Petrolul: Avram – Meijers, Tamaș, Huja (82 Tucaliuc) – Pashov (46 Borța), Dumitriu (46 Cebotaru), Tavares, Țicu – Cioiu (82 Bratu), Ivanovski, Grozav (64 Măzărache). Rezerve neutilizate: Vâlceanu – Olaru, Velisar, Seto.
Arbitri: Iulian Dima (București) – Mihai Marica (Bistriţa) și Ciprian Danşa (Satu Mare). Rezervă: Szabolcs Kovacs (Satu Mare)
Arbitri VAR: Rareș Vidican (Satu Mare), Alexandru Cerei (Cluj).
Observator FRF: Mircea Salomir (Cluj).
Observator LPF: Romulus Gabor (Hunedoara).
Min. 69: GOOOOL UTA! Miculescu ia o acțiune pe cont propriu și înscrie un gol superb.
Min. 46: Începe repriza secundă.
Min. 45+2: Pauză la Arad!
Min. 36: Ubbink șutează din marginea careului, dar portarul Petrolului respinge.
Min. 23: Huja încasează cartonașul galben.
Min. 18: Keșeru trimite cu capul din plonjon, însă mingea trece puțin pe lângă poarta Petrolului.
Min. 13: După o centrare a lui Țicu, Dumitriu reia însă mingea trece peste poartă.
Min. 11: GOL UTA ARAD! David Miculescu deschide scorul cu un șut de la marginea careului
Min. 1: Începe meciul de la Arad!
UTA Arad: 93. Iacob – 15. Vukcevic, 21. Erico Da Silva, 4. Benga, 22. Hoxhallari – 19. Batha, 5. Cascini – 20. Ubbink, 10. Miculescu, 7. Otele – 28. Keseru Rezerve: 33. Balauru – 3. Dobrescu, 6. Chindriș, 8. Matei, 9. Ademi, 29. Stahl, 31. Isac, 70. Șteau, 98. Maxim Antrenor: Ilie Poenaru
Petrolul Ploiești: 12. Avram – 3. Meijers, 30. Tamaș, 2. Huja – 26. Pashov, 44. Dumitriu, 8. Jair, 5. Țicu – 24. Cioiu, 22. Ivanovski, 7. Grozav Rezerve: 31. Vâlceanu – 11. Seto, 15. Olaru, 20. Tucaliuc, 37. Cebotaru, 67. Velisar, 93. Măzărache, 98. Bratu, 99. Borța Antrenor: Nicolae Constantin
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER