UTA s-a mai despărțit de un fotbalist străin chiar în preziua meciului cu Sepsi!
Clubul UTA a anunțat două achiziții aseară, atacantul Vlăduț Morar și mijlocașul lusitan João Pedro, iar astăzi a venit rândul unei despărțiri. Cea de-a șaptea a iernii pentru echipa lui Mircea Rednic, a șasea din rândul fotbaliștilor străini.
UTA s-a mai despărțit de un fotbalist străin chiar în preziua meciului cu Sepsi!
Este vorba despre grecul Stefanos Stroungis (26 de ani), fotbalist care revenise în circuit după niște probleme cardiace ce l-au ținut pe margine toată stagiunea de toamnă. Fundașul sosise la Atromitos în vară, a jucat câteva minute pe finalul meciului dintre UTA și CFR Cluj (scor 1-3), după care rezultatul examenului EKG l-a trimis într-o vacanță forțată.
Pe finalul lunii noiembrie, elenul a revenit la pregătire și a jucat în ambele partide amicale ale iernii disputate de arădeni în Ungaria. „Mă simt bine, sunt refăcut, m-am întors în sfârșit și vreau să ajut echipa la îndeplinirea obiectivului”, spunea Stroungis după amicalul câștigat de Bătrâna Doamnă (scor 1-0) cu Ajka. Însă, cu nici 24 de ore înainte de startul partidei cu Sepsi Sfântu Gheorghe, clubul UTA a anunțat despărțirea de fotbalistul sosit în SuperLigă prin intermediul impresarului Bogdan Apostu, cu care Rednic nu este în cele mai bune relații:
„Mulțumim, Stefanos Stroungis!
Stefan Stroungis nu mai este de astăzi jucătorul UTA-ei.
Îi mulțumim pentru perioada petrecută alături de noi și îi dorim mult succes în carieră„, anunță clubul UTA pe site-ul oficial.