Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, a dezvăluit în exclusivitate pentru ProSport că Dan Alexa a plecat de la echipă imediat după eșecul cu Alexandria din Cupa României.
FC Botoșani n-a reușit să încheie seria dezastruoasă de rezultate nici măcar împotriva uneia dintre cele mai slabe clasate din Liga 2, CSM Alexandria. Divizionara secundă s-a impus în mod șocant în Cupa României cu 2-1, după un gol marcat în prelungiri.
Valeriu Iftime a dezvăluit că Dan Alexa l-a apelat imediat după ce s-a încheiat partida și l-a anunțat că nu mai are de gând să continue pe banca echipei, iar de această dată patronul nu s-a mai opus.
FC Botoșani va fi preluată, temporar, de tandemul Andrei Patache – Daniel Șchiopu, urmând ca în viitorul apropiat să se ia o decizie finală.
„M-a sunat Dan Alexa după meci și am închis cu el lucrurile imediat. Nici nu am mai încercat să în conving să rămână că nu mai avea niciun rost. Sincer, după aceasta înfrângere nu mai voiam nici eu, deoarece lucrurile sunt evidente, iar Dan Alexa mi-a zis ca vrea să se oprească.
Nu avem deloc rezultate. Nu am nicio soluție, iar Dică nu este sub nicio formă o variantă pentru Botoșani. Momentan vor rămâne Patache și Șchiopu, iar apoi voi vedea”, a spus pentru ProSport, Valeriu Iftime.
„Chirurgul” a confirmat și el că a părăsit-o pe FC Botoșani, simțindu-se neputincios într-o situație extremă pentru moldoveni. Doar opt meciuri a bifat Alexa pe banca echipei patronate de Valeriu Iftime: trei remize și cinci eșecuri.
„Este adevărat, am plecat de la FC Botoşani. Am anunţat şi jucătorii şi staff-ul şi cred că este o decizie normală. Nu puteam să merg mai departe. Efectiv, am făcut ceea ce a depins de mine să pun echipa pe picioare. Dar eu nu am putut.
Este mai bine pentru echipă şi pentru toată lumea ca eu să plec. L-am anunţat şi pe dl Iftime. Este un capitol din viaţa şi din cariera mea care nu a fost aşa cum mi-am dorit. Dar viaţa merge înainte”, a spus Dan Alexa pentru Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER