Valeriu Iftime e categoric și trage un semnal de alarmă: „Bogdan Andone trebuie să își vadă de meseria lui și să nu mai aibă asemenea ieșiri. Am luat două goluri de la același jucător și nu știu pe unde au fost fundașii mei”. Ce spune despre arbitraj și ce jucător de la FC Botoșani l-a dezamăgit. EXCLUSIV
Valeriu Iftime a spus pentru ProSport că FC Botoșani a pierdut pe mâna ei partida cu Oțelul Galați și îi transmite lui Bogdan Andone să aibă grijă ca pe viitor să fie mult mai calm pe banca de rezerve, deoarece starea sa de nervozitate se transmite și la echipă în timpul meciului.
FC Botoșani a pierdut pe teren propriu partida cu Oțelul Galați 2-3, după ce elevii lui Bogdan Andone au condus cu 2-1.
Valeriu Iftime e categoric:„Sper că antrenorul meu nu își va lua multe etape de suspendare! După ce el s-a enervat nu am mai jucat nimic, iar schimbările nu ne-au adus nimic bun”
Însă, meciul a fost marcat și de eliminarea lui Bogdan Andone pentru proteste, iar la finlul partidei tehnicianul lui FC Botoșani a declarat. Nu am ce să discut de joc. A fost decis de două faze fixe, greșelile noastre, dar am avut și un penalty neacordat. Vreau să atrag atenția asupra delegării.Un meci cu intensitate, a fost delegat un arbitru debutant, care de la începutul jocului a fost înjurat de antrenorul advers non-stop. Fără personalitate, alb la față. Al patrulea arbitru a fost la fel. Nu s-au întors la bancă adversară. Mereu a fost (n.r. centralul) cu fața la noi.Îi e frică să ia decizii. Din punctul meu de vedere, total eronată această delegare, depășită de joc, încălecată de banca de rezerve a adversarilor, din punctul meu de vedere.Vom juca peste 3 zile la Iași.
Suntem singura echipă programată să joace la 3 zile. Suntem proștii campionatului? Dacă vor continua delegări din trei în trei zile, în condițiil în care noi la Botoșani nu avem aeroport să ajungem repede la Sibiu, Constanța sau Arad, atunci…… Vreau să întreb și eu de ce noi? Nu cred că vom reuși să ne recuperăm fizic.Noi am început cu o etapă intermediară. Noi suntem proștii campionatului?Dacă vor continua cu aceleași delegări și jucăm la 2-3 zile, înseamnă că investițiile domnului Iftime sunt în van. Atât am avut de spus”, a spus nervos Andone.
Contactat de către ProSport, Valeriu Iftime a declarat. „Evident că în fotbal contează orice. Evident că contează foarte mult chiar și cele spuse de către antrenorul meu. Dar hai să avem un pic de măsură. Căldura a fost pentru ambele echipe și nu arbitrul ne-a făcut pe noi să nu avem 3-1 la acea ocazie mare a nostră de gol. Aveam 2-1, iar dacă Mailat făcea 3-1 meciul era închis de noi. Nu arbitrul ne-a făcut să nu ducem scorul la 3-1 la ocazia aia mare a noastră.
Dar noi ce am făcut apoi? Am luat două goluri de la Zivulic ăla, care nici nu știu când marcase ultima oră, iar eu nu știu nici cum s-au apărat fundașii mei la acea fază și pe unde erau? Mă întrebați și voi pe unde erau sau dacă trebuia să îl marcheze un jucător mai puternic de al meu? Antrenorul meu știe mai bine cum a pregătit astfel de faze și el trebuie să știe ce naiba s-a întâmplat la fazele alea două. Însă, pe mine m-a surprins și mai tare chiar Bogdan Andone. El este un antrenor pâinea lui Dumnezeu și practic nu l-am recunoscut în momentul când s-a apucat să protesteze. Eu sper ca el să nu fi și înjurat și să nu mă trezesc cu el suspendat nu știu câte etape. Bogdan trebuie să fie mult mai lucid pe bancă, pentru că el e profesorul, iar dacă elevii lui îl văd că face așa, atunci starea lui de nervozitate i se transmite și echipei. După eliminarea lui Bogdan Andone noi nu am mai jucat nimic”, a spus finanțatorul echipei moldave.
„Schimbările noastre au fost reușite, iar Florescu a jucat în vârful bocancilor, ca să nu spun că nu a jucat nimic”
În continuare, Iftime a detaliat: „Arbitrul a fost debutant, corect! Dar el a greșit și pentru noi și pentru ei. Nu pot spune că ne-a defavorizat doar pe noi. Eu îl înțeleg pe undeva pe Bogdan Andone, dar de la Botoșani la Iași facem două ore, aici nu ne vorba de aeroport. Bine, el nu s-a referit la Iași.
Eu cnsider că problema e la noi. Bogdan a avut o stare de nervozitate mult prea mare și trebuie să spun că nici schimbările nu au fost reușite. Florescu nu a adus nimic bun. A intrat și a jucat pe vârful bocancilor cum spunem noi în popor. Nu știu ce are, iar dacă e supărat că el nu a plecat de la Botoșani, ci doar Dican, e problema lui. Știți foarte bine în ce conjucătură l-am dat pe Victor Dican. Nu l-am dat că am vrut eu să plece, dar dacă stăteam mai mult îl pierdeam și gratis.
Acum asta este. Am pierdut un meci, nu războiul. Am mare încredere în Bogdan Andone și sunt convins că o să facă o analiză bună și asupra greșlilor noastre. Bogdan e un antrenor foarte bun și sunt sigur că nu avem cum să mai avem parcursul de început campionatului trecut. Însă, am nevoie de un Bogdan Andone mult mai calm și mult mai lucid. Trebuie să își vadă de meseria lui, Nu îmi doresc să îl mai văd că are asemenea ieșiri. Echipa are nevoie de el acolo pe bancă, nu prin tribune. Și vă repet: sper că nu o să primească etape mai multe de suspendare”.