Valeriu Iftime i-a transmis un mesaj devastator lui Eduard Radaslavescu, după ce mijlocașul a refuzat în ultimul moment împrumutul de la FCSB la FC Botoșani.
Patronul botoșănenilor a dorit să-l transfere pe mijlocașul în vârstă de doar 19 ani pentru a îndeplini regula U21 cu brio, iar acesta urma să fie considerat chiar prima variantă de „under” în lotul condus de Dan Alexa, însă mutarea a picat în ultima clipă, deși cele două cluburi ajunseseră la un numitor comun.
În ciuda faptului că Gigi Becali anunțase deja transferul, Eduard Radaslavescu a avut ultimul cuvânt de spus, iar fotbalistul a ales, poate în mod surprinzător, să rămână la FCSB, chiar dacă acest lucru înseamnă că timpul său petrecut pe gazon va fi limitat, iar la Botoșani avea șanse semnificative să fie titular.
Contactat de ProSport, Valeriu Iftime a dezvăluit că nu se va mai pune vreodată problema sosirii lui Radaslavescu la gruparea moldoveană, dezamăgit fiind de refuzul mijlocașului de a evolua sub comanda lui Dan Alexa.
„Mă întrebați de Radaslavescu? Nu îl mai vreau sub nicio formă. Ne înțeleseserăm cu Gigi Becali. Președinții celor două cluburi semnaseră actele de transfer, dar în ultimul moment impresarul ne-a transmis că nu vrea jucătorul să vină la noi.
Atunci nici eu nu mai are rost să insist, deoarece nu pot să încerc să conving pe cineva să vină la noi dacă el nu are tragere de inimă. Dragoste cu forța nu se poate. Să rămână la FCSB sau să se ducă să joace unde vrea el. La Botoșani nu îl mai dorim”, a spus Valeriu Iftime, pentru ProSport.
Gigi Becali a declarat luni, 4 septembrie, în cadrul unei conferințe de presă de la „Palat”, că Radaslavescu și-a exprimat dorința de a continua la FCSB, formație de care mai este legat contractual până în iunie 2027.
„Radaslavescu nu vrea să plece. I-am zis: «Du-te, bă, la Botoșani să joci». «Vreau să rămân aici». «Bine, tată, atunci nu te oblig». Mi-a zis să nu mă supăr, dar eu nu mă supăr. Respectăm contractul, nu obligăm oamenii. Ai semnat contractul? Respectă-l! Toată lumea să respecte contractele, cum le respect eu”, a declarat Gigi Becali, luni, 4 septembrie, în fața reporterilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER