Valeriu Iftime sare în apărarea lui Gigi Becali: „Onea putea să îl facă pe Coman direct de spital, iar Dragoș Grigore mi-a adus aminte de Bumbescu de pe timpuri!” | EXCLUSIV
Valeriu Iftime a declarat pentru ProSport că Onea și Dragoș Grigore ar fi meritat să fie eliminați de pe teren în partida dintre Rapid și FCSB, scor 1-0.
Iftime e de părere că Feșnic trebuia să acorde giuleștenilor două cartonașe roșii!
Rapid – FCSB a fost un meci extrem de disputat, iar la final Gigi Becali a contestat vehement arbitrajul și a recunoscut că i-a trimis și mesaje lui Răzvan Burleanu, președintele FRF.
Printre fazele reclamate de Gigi Becali au fost și intrările dure ale lui Onea și Dragoș Grigore la Florinel Coman, respectiv Andrea Compagno.
Deși nu este angrenat în lupta disputelor din play-off, Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, a vorbit pentru ProSport despre partida din Giulești și ne-a spus foarte clar că îi înțelege supărarea lui Gigi Becali. Iftime e de părere că Feșnic a arbitrat prea „englezește”.
„Ori arbitrăm așa în tot campionatul, ori arbitrăm românește!”
Valeriu Iftime este de părere că arbitrii trebuie să fie foarte atenți la presiunea pe care suporterii gazdelor o pun în Giulești.
„Am văzut meciul, cine credeți că nu se uită la un asemenea meci? Eu îi înțeleg supărarea lui Gigi Becali, mai ales că FCSB a și dominat acest joc. Dar cu maniera de arbitraj are dreptate. Feșnic a arbitrat prea englezește. Iar dacă Florinel Coman nu sărea la faza aia, atunci Onea îl facea de targă și apoi direct în salvare și la spital. Și pentru modul în care a intrat, chiar dacă nu i-a pus talpa cu crampoanele, tot merita cartonaș roșu. Nu ai cum să intri așa, ce naiba!
Dar, dacă vrem să arbitrăm așa, atunci hai să arbitrăm așa în tot campionatul. Hai să lăsăm jocul mai bărbătește cum s-ar spune. Dragoș Grigore a avut și el o altă intrare de roșu la Compagno. El mi-a adus aminte de Bumbescu de pe timpuri sau de cum se juca pe la Piatra Neamț. Arbitrii trebuie să fie foarte atenți la presiunea asta din Giulești pe care o pun pe ei suporterii gazdelor. Nu sunt avocatul lui Gigi Becali, dar are dreptate cu aceste faze. Plus că am văzut și alte intrări destul de dure. Rapidiștii s-au mobilizat la maximum pentru acest meci, iar lucrul ăsta s-a văzut încă de la intrarea pe teren. Oricum, FCSB-ul a pierdut un meci foarte important pentru ea în economia asta a luptei pentru câștigarea campionatului. A dominat meciul din Giulești, dar nu a reușit să câștige niciun punct”, a spus Iftime.