Adrian Mutu a primit o veste bună în această pauză pentru jocurile echipelor naționale. Fotbalistul care a fost adus de CFR la dorința noului antrenor este pregătit să debuteze.
Din informațiile Prosport, Filippo Falco (32 de ani) a primit în aceste zile „cartea verde” și va putea să evolueze în partida Sepsi – CFR Cluj, programată vineri de la ora 20:30, în etapa a doua a play-off-ului Superligii.
Mijlocașul ofensiv italian a ajuns în Gruia imediat după ce Adrian Mutu a fost instalat în funcția de antrenor principal. Acesta era liber de contract după despărțirea de Steaua Roșie Belgrad, unde a evoluat timp de două sezoane.
Clujenii l-au ținut în probe timp de două săptămâni, pentru a evalua potențialul său fizic, iar apoi i-au oferit un contract. Înțelegerea dintre Falco și CFR Cluj a fost anunțată în urmă cu o lună, doar că italianul nu a primit „cartea verde” pentru a putea fi legitimat de către clubul din Gruia.
Filippo Falco este un jucător pe placul lui Adrian Mutu, genul de mijlocaș ofensiv, cu tehnică bună și care poate evolua pe mai multe posturi. Fostul decar al lui Lecce a fost un star la acest club, pentru care a evoluat în 108 partide.
Falco a mai jucat pentru Perugia, Bologna, Pescara, Benevento sau Cesena și are 39 de partide în Serie A și 162 în Serie B.
Steaua Roșie Belgrad a plătit 1.2 milioane de euro pentru a-l transfera de la Lecce, în 2021. În sezonul precedent, Falco a fost împrumutat la Cagliari, echipă ce a promovat din Serie B. El a jucat 14 partide pentru formația antrenată de Claudio Ranieri.
Filippo Falco este văzut drept o variantă pentru flancul drept al atacului, la CFR Cluj. Acolo, Adrian Mutu îl avea doar pe Ciprian Deac drept variantă viabilă. Veteranul din Gruia a lipsit doar nouă minute de pe teren, cât timp a fost apt de joc, de la schimbarea antrenorului.
Falco mai poate să joace mijlocaș central, mijlocaș ofensiv, dar și în flancul stâng al atacului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER