Vedeta lui Gică Hagi de la Farul Constanța, „urecheată” de propriul impresar: „Să nu se gândească la transfer! Să-și facă treaba unde e”. EXCLUSIV

Vedeta lui Gică Hagi de la Farul Constanța, „urecheată” de propriul impresar: „Să nu se gândească la transfer! Să-și facă treaba unde e”. EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Unul dintre cei mai importanți jucători de la Farul Constanța este „urecheat” de propriul impresar.

După primele șase etape de campionat, Farul Constanța ocupă locul 8 în Superliga, cu șapte puncte obținute.

Vedeta lui Gică Hagi de la Farul Constanța, „urecheată” de propriul impresar

Florin Manea a avut un mesaj ferm pentru Constantin Grameni, care nu are un început de sezon bun la Farul. Acesta i-a transmis mijlocașului, în vârstă de 21 de ani, că trebuie să-și îmbunătățească jocul, dacă își dorește să prindă un transfer în străinătate.

„Grameni e un jucător bun. Anul trecut, a fost unul dintre cei mai buni de la Farul. Anul ăsta, are o scădere… chiar am vorbit cu el și i-am zis să nu se gândească la transfer, să-și facă treaba unde e, pentru că doar jucând vine transferul. Când se duc vorbe din astea de transfer, ușor, ușor își pierd concentrarea, iar eu încerc să-i țin cu picioarele pe pământ. El trebuie să joace, e la Farul Constanța, trebuie să facă diferența și o să vină și transferul. În momentul de față, ofertă scrisă nu avem din Italia. A fost ceva de la Porto”, a declarat Florin Manea, în exclusivitate, pentru ProSport.

La cel mai recent meci al Farului, cel cu Hermannstadt, câștigat de constănțeni cu 3-2, Constantin Grameni a fost urmărit de directorul sportiv al unui club din Italia.

Constantin Grameni este un produs al Academiei Hagi. În acest sezon, tânărul mijlocaș a dat doar o pasă decisivă, în șase partide bifate pentru Farul.

Potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com, Constantin Grameni este cotat la două milioane de euro. Fotbalistul, în vârstă de 21 de ani, are un titlu de campion în palmares, cucerit în tricoul Farului.

Gică Hagi vrea să renunțe la Farul

La finalul partidei cu Hermannstadt, Gică Hagi a vorbit despre planul său de a renunța la acțiunile pe care le deține la Farul Constanța.

„Mai sunt multe meciuri. Poți să începi bine, poți să începi mai puțin bine. Am muncit pentru această victorie, se pare că ne descurcăm bine acum.

Avem nevoie să creștem ca și grup, ca și vestiar. Unele lucruri s-au schimbat. Au nevoie de timp, ușor, ușor sper să ne revenim.

(n.r. despre golurile lui Rivaldinho) Contează mai puțin, e important că atacanții au marcat. Mijlocașii aleargă mult, fundașii intră și ei mai bine, eu zic că am jucat bine chiar dacă am luat goluri.

Trebuie să creștem la anumite aspecte. Să fim mai lucizi, să dominăm mult mai bine jocul. Mihai Popescu a avut o zi proastă. Nu i-a ieșit nimic, trebuia să schimb, așa am simțit.

Trebuie să facă acea presiune la fundași, avem identitatea noastră, prezentăm, sperăm să-i ducem pe drumul bun. Fizic să arate mai bine toți.

Eu știu un singur lucru. De când m-am lăsat de fotbal am avut două lucruri pe care mi le-am dorit. Să fac o academie, frumoasă, bună, care a câștigat trofee pentru România, am plecat de la 0, infrastructură, investim în tineri.

Restul după aceea a fost munca mea de antrenor. Cred că am ajuns să îmi zic și manager. Am făcut 16 ani o muncă bună.

Dumnezeu mi-a dat multe, are grijă de mine. Într-o zi lucrurile se vor opri, dar nu știu asta. Am văzut că Hagi a fost titlu în ziar. Vreți să nu mai vorbesc. Ce? Vreți să-mi închideți gura?

Hagi a răbufnit, nu! Hagi a spus o realitate. Am zis o realitate care pe unii poate îi doare. Eu am făcut ce trebuie în ultimii 16 ani.

Eram sus și am coborât la nivelul ăsta. Pe unii cel puțin îi doare, toată România mă iubește, dar unora nu le cade bine. Mai ai și partea cealaltă. Trebuie să o văd ca să mă trezească, să-mi dea adrenalină. Eu merg pe drumul meu.

Și eu greșesc, și eu fac. Pierd meciuri, echipa joacă mai prost, nu fac schimbările bine, greșesc și eu. Avem cea mai bună infrastructură din România. Înseamnă că vorbesc singur și mă înțeleg singur.

Eu sunt fotbalist, nu sunt milionar, nici miliardar. N-am cum să fiu acționar majoritar la Farul. Asta se va schimba. Vreau să-mi văd de meseria de antrenor. Dacă sunt bun rămân, dacă nu mă duc acasă.

Cât voi fi eu nu știu, de aceea am pus moto-ul „Farul forever”. Va rămâne pentru totdeauna pentru toți. Eu doar am investit ce am putut pentru că am crezut în Farul. Aștept să-l ia cine trebuie și să-l ducă la un alt nivel.

Farul în Europa nu a excelat și trebuie să aibă un obiectiv și de genul ăsta. Mai mult de atât Farul nu o să facă cu toate că are cea mai bună infrastructură, cea mai bună academie și e ținută de un fost fotbalist care a produs”, a spus Gică Hagi.

A făcut primii pași in presă la vârsta de 15 ani, când a început să semneze articole pe volan.ro. Apoi a scris pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. Fiind pasionat și de fotbal, la vârsta de 17 ani a trecut „granița” spre ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Minus 300.000€ pentru Ianis Hagi
Minus 300.000€ pentru Ianis Hagi
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Ciclonul polar loveşte România în noaptea de sâmbătă. 7 judeţe intră sub cod galben de ninsori şi viscol
Ciclonul polar loveşte România în noaptea de sâmbătă. 7 judeţe intră sub cod galben de ninsori şi viscol
Astăzi este SOLSTIȚIUL! Ce să NU faci în cea mai scurtă zi din an
Astăzi este SOLSTIȚIUL! Ce să NU faci în cea mai scurtă zi din an
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
Călin Georgescu a luat decizia. A anunțat în direct: Mă dezic total!
Călin Georgescu a luat decizia. A anunțat în direct: Mă dezic total!
VIDEO Postarea șocantă a medicului psihiatru de 50 de ani care a produs măcelul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania
VIDEO Postarea șocantă a medicului psihiatru de 50 de ani care a produs măcelul de la târgul de Crăciun din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a…
×